29.1.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 30/65
Acțiune introdusă la 26 octombrie 2010 — Filice și alții/Curtea de Justiție
(Cauza F-108/10)
2011/C 30/128
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamanți: Stefania Filice (Luxemburg, Luxemburg) și alții (reprezentanți: B. Cortese, C. Cortese și F. Spitaleri, avocați)
Pârâtă: Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziilor pârâtei, preluate în fișele de salarizare ale reclamanților, de a limita ajustarea salariului acestora începând din luna iulie 2009, la o majorare de 1,85 % în cadrul ajustării anuale a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și a celorlalți agenți în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1296/2009 al Consiliului din 23 decembrie 2009.
Concluziile reclamanților
—
Anularea deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene care își găsesc expresia în fișele de salariu ale acestora pentru lunile ianuarie 2010 și următoarele, precum și în fișele de sume neplătite pentru anul 2009, întrucât fac aplicarea unei rate de ajustare de 1,85 % în loc de o rată de 3,7 %;
—
obligarea Curții de Justiție la plata diferenței dintre valoarea remunerațiilor plătite în temeiul Regulamentului nr. 1296/2009 până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză și a celor care i-ar fi trebuit plătite în cazul în care ajustarea ar fi fost calculată corect, majorată cu dobânzi la nivelul stabilit de Banca Centrală Europeană pentru principalele operațiuni de refinanțare aplicabil în cursul perioadelor în discuție, plus trei puncte și jumătate, începând de la data la care erau datorate sumele pretinse în cererea principală;
—
obligarea Curții de Justiție a Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy