28.8.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 234/38
Ordonanța președintelui Tribunalului din 25 iunie 2010 — Regione Puglia/Comisia
(Cauzele T-84/10 R și T-223/10 R)
(Măsuri provizorii - Decizie de reducere a unei contribuții financiare comunitare - Notă de debit - Cerere de suspendare a executării - Lipsa urgenței)
2010/C 234/68
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Regione Puglia (reprezentanți: F. Brunelli și A. Aloia, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentant: C. Cattabriga și A. Steiblytė, agenți)
Obiectul
Cerere de suspendare a executării, pe de o parte, a Deciziei Comisiei C(2009) 10350 din 22 decembrie 2009 de reducere a contribuției financiare din partea Fondului european de dezvoltare regională (FEDR), acordate inițial în favoarea programului operațional POR Puglia, din cadrul obiectivului 1 (2000-2006) în Italia și, pe de altă parte, a ordinului de plată care ar fi cuprins în nota de debit din 26 februarie 2010, emisă ca urmare a acestei decizii
Dispozitivul
1.
Cauzele T-84/10 R și T-223/10 R sunt reunite în vederea pronunțării prezentei ordonanțe.
2.
Respinge cererile de măsuri provizorii.
3.
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Full & Egal Universal Law Academy