Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 21 iunie 2012 —
Spania/Comisia
(Cauzele T-264/10 și T-266/10)
„Program operațional din cadrul Fondului de coeziune și al FEDR gestionat de Spania (Program operațional FSE Lupta împotriva discriminării 2007-2013) — Cerere de plată intermediară — Decizie de a întrerupe termenul de plată din cauza unei deficiențe importante în funcționarea sistemelor de gestiune și de control — Acțiune în anulare — Admisibilitate — Articolul 87 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006”
1. Acțiune în anulare — Acte supuse căilor de atac — Noțiune — Acte care produc efecte juridice obligatorii — Decizie de a întrerupe termenul de plată al unei cereri de plată intermediară — Act care constituie momentul final al unei proceduri speciale distincte — Includere (Art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului) (a se vedea punctele 10-13 și 20)
2. Coeziune economică, socială și teritorială — Intervenții structurale — Finanțare de către Uniune — Regulamentul nr. 1083/2006 — Plată intermediară — Cerere de plată care îndeplinește condițiile menționate la articolul 86 — Termen pentru a efectua plata intermediară de două luni de la data înregistrării unei astfel de cereri — Întreruperea plății după expirarea termenului — Excludere (Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului, art. 87 alin. (2) și art. 91 alin. (1) (a se vedea punctele 33-36)
Obiectul
Acțiuni formulate împotriva deciziilor Comisiei din 10 mai (T-264/10) și din 11 mai 2010 (T-266/10) prin care autoritățile spaniole au fost informate cu privire la întreruperea termenului de plată a anumitor cereri de plată intermediară formulate de Regatul Spaniei
Dispozitivul
1)
Conexează cauzele T-264/10 și T-266/10 în vederea pronunțării hotărârii.
2)
Anulează deciziile Comisiei Europene din 10 și din 11 mai 2010 prin care autoritățile spaniole au fost informate cu privire la întreruperea termenului de plată a anumitor cereri de plată intermediară formulate de Regatul Spaniei.
3)
Respinge cererea de constatare a temeiniciei cererii de plată a dobânzilor de întârziere.
4)
Constată că nu este necesară pronunțarea cu privire la capătul de cerere referitor la dispunerea de către Tribunal a unei măsuri de organizare a procedurii întemeiate pe articolul 64 din Regulamentul de procedură al acestuia.
5)
Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy