FulLegal · İçtihat Detay

Almanya 24.11.2015 RO

EUR-Lex - 62010TJ0278(01) - RO

Avrupa Adalet Divanı

Karar Metni

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

24 noiembrie 2015 ( *1 )

„Marcă comunitară — Procedură de opoziție — Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale WESTERN GOLD — Mărcile naționale, comunitară și internațională verbale anterioare WeserGold, Wesergold și WESERGOLD — Motiv relativ de refuz — Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 — Decizie cu privire la calea de atac — Articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 — Obligația de motivare — Dreptul de a fi ascultat — Articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009”

În cauza T‑278/10 RENV,

riha WeserGold Getränke GmbH & Co. KG (fostă Wesergold Getränkeindustrie GmbH & Co. KG), cu sediul în Rinteln (Germania), reprezentată de T. Melchert, de P. Goldenbaum și de I. Rohr, avocați,

reclamantă,

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat inițial de A. Pohlmann și ulterior de S. Hanne, în calitate de agenți,

pârât,

cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs, intervenientă în fața Tribunalului, fiind

Lidl Stiftung & Co. KG, cu sediul în Neckarsulm (Germania), reprezentată de A. Marx și de M. Wolter, avocați,

având ca obiect o acțiune introdusă împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 24 martie 2010 (cauza R 770/2009‑1), privind o procedură de opoziție între Wesergold Getränkeindustrie GmbH & Co. KG și Lidl Stiftung & Co. KG,

TRIBUNALUL (Camera a doua),

compus din doamna M.‑E. Martins Ribeiro (raportor), președinte și domnii S. Gervasoni și L. Madise, judecători,

grefier: doamna J. Weychert, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 15 aprilie 2015,

pronunță prezenta

Hotărâre

Istoricul cauzei

La 23 august 2006, intervenienta, Lidl Stiftung & Co. KG, a prezentat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), potrivit Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal WESTERN GOLD.

Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii fac parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Băuturi spirtoase, în special whisky”.

Cererea de înregistrare a unei mărci comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare, nr. 3/2007 din 22 ianuarie 2007.

La 14 martie 2007, Wesergold Getränkeindustrie GmbH & Co. KG, în drepturile căreia succedă reclamanta, riha WeserGold Getränke GmbH & Co. KG, a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009).

Opoziția se întemeia pe diverse mărci anterioare.

Prima marcă anterioară invocată era marca comunitară verbală WeserGold, depusă la 3 ianuarie 2003 şi înregistrată la 2 martie 2005 cu numărul 2994739, care desemna produsele din clasele 29, 31 și 32 și corespundea, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

—

clasa 29: „Fructe și legume conservate, uscate și gătite; jeleuri comestibile, dulcețuri, compoturi; produse lactate, și anume băuturi pe bază de iaurt compuse în principal din iaurt, dar și din sucuri din fructe sau din legume”;

—

clasa 31: „Fructe proaspete”;

—

clasa 32: „Ape minerale și gazoase; alte băuturi nealcoolice, respectiv limonade, băuturi carbogazoase și băuturi pe bază de cola; sucuri din fructe, băuturi pe bază de fructe, sucuri din legume și băuturi pe bază de legume; siropuri și alte produse pentru prepararea băuturilor”.

Cea de a doua marcă anterioară invocată era marca germană verbală WeserGold, depusă la 26 noiembrie 2002 și înregistrată la 27 februarie 2003 cu numărul 30257995, care desemnează produsele din clasele 29, 31 și 32 și corespunde, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

—

clasa 29: „Fructe și legume conservate, uscate și gătite; jeleuri comestibile, dulcețuri, concentrate; produse lactate, și anume băuturi pe bază de iaurt compuse în principal din iaurt, dar și din sucuri din fructe sau din legume”;

—

clasa 31: „Fructe proaspete”;

—

Cea de a treia marcă anterioară invocată era marca internațională verbală nr. 801149 Wesergold, depusă la 13 martie 2003, care își produce efectele în Republica Cehă, în Danemarca, în Spania, în Franța, în Italia, în Ungaria, în Austria, în Polonia, în Portugalia, în Slovenia, în Suedia, în Regatul Unit și în țările Benelux, care desemnează produsele din clasele 29, 31 și 32 și corespunde, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

—

clasa 31: „Fructe proaspete”;

—

Cea de a patra marcă anterioară invocată era marca germană verbală WESERGOLD, depusă la 12 iunie 1970 și înregistrată la 16 februarie 1973 cu numărul 902472, reînnoită la 13 iunie 2000, care desemnează produsele din clasa 32 și corespunde următoarei descrieri: „Cidru, limonade, ape minerale, băuturi din sucuri din legume, sucuri din fructe”.

Cea de a cincea marcă anterioară invocată era marca poloneză verbală WESERGOLD, depusă la 26 iunie 1996 și înregistrată la 11 mai 1999 cu numărul 161413, care desemnează produsele din clasa 32 și corespunde următoarei descrieri: „Ape minerale și ape de izvor; apă de masă, băuturi nealcoolice; sucuri din fructe, nectaruri de fructe, siropuri de fructe, sucuri de legume, nectaruri de legume, băuturi răcoritoare, băuturi pe bază de sucuri din fructe, limonade, băuturi gazoase, băuturi minerale, iced tea, ape minerale aromatizate, ape minerale cu sucuri din fructe adăugate – toate băuturile menționate inclusiv ca preparate dietetice în scopuri nemedicinale”.

Motivul invocat în susținerea opoziției era cel prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009].

La 11 iunie 2009, divizia de opoziție a admis opoziția și a respins cererea de înregistrare a mărcii comunitare. Pentru motive de economie a procedurii, divizia de opoziție a limitat examinarea opoziției la marca comunitară verbală anterioară, pentru care dovada utilizării serioase nu era necesară.

La 13 iulie 2009, intervenienta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.

Prin Decizia din 24 martie 2010 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a admis calea de atac și a anulat decizia diviziei de opoziție. Aceasta a considerat că publicul relevant era alcătuit din publicul larg din Uniunea Europeană. Produsele desemnate de marca solicitată, care fac parte din clasa 33, și anume „băuturi spirtoase, în special whisky”, nu ar fi similare produselor desemnate de mărcile anterioare, care fac parte din clasele 29 și 31 (punctele 20 și 21 din decizia atacată). Ar exista un grad redus de similitudine între produsele desemnate de marca solicitată, care fac parte din clasa 33, și cele desemnate de mărcile anterioare, din clasa 32 (punctele 22-28 din decizia atacată). Semnele aflate în conflict ar prezenta un grad mediu de similitudine din punct de vedere vizual (punctul 33 din decizia atacată) și fonetic (punctul 34 din decizia atacată), dar ar fi diferite din punct de vedere conceptual (punctele 35-37 din decizia atacată). În ceea ce privește caracterul distinctiv al mărcilor anterioare, camera de recurs a apreciat în esență că acesta era ușor sub medie, ca urmare a prezenței termenului „gold”, care ar avea un caracter distinctiv slab (punctele 38-40 din decizia atacată). În sfârșit, aceasta a arătat că evaluarea tuturor circumstanțelor din speță în cadrul aprecierii riscului de confuzie conducea la concluzia că nu există un risc de confuzie între semnele în conflict (punctele 41-47 din decizia atacată).

Procedura în fața Tribunalului și a Curții

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 iunie 2010, reclamanta a formulat o acțiune vizând anularea deciziei atacate pentru încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b), a articolului 64, a articolului 75 a doua teză și, în subsidiar, a articolului 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009.

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 27 iunie 2012.

Prin Hotărârea din 21 septembrie 2012, Wesergold Getränkeindustrie/OAPI – Lidl Stiftung (WESTERN GOLD) (T‑278/10, Rep., denumită în continuare „hotărârea Tribunalului”, EU:T:2012:459), Tribunalul a anulat decizia atacată și a obligat OAPI să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele ale reclamantei, intervenienta trebuind să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul a examinat primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, fără a se pronunța asupra celorlalte trei motive invocate de reclamantă. Tribunalul, după ce a constatat, la punctul 58 din hotărârea sa, că semnele aflate în conflict, în pofida similitudinilor lor din punct de vedere vizual și fonetic, erau în ansamblu diferite, având în vedere existența unor diferențe importante din punct de vedere conceptual, a imputat camerei de recurs, la punctele 72, 82 și 83 din hotărârea menţionată, mai întâi că a considerat că reclamanta nu invocase caracterul distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare, apoi că, din cauza unei asemenea erori, a omis să examineze un factor potențial relevant în aprecierea globală a existenței riscului de confuzie între marca solicitată și mărcile anterioare și în sfârșit că din cauza unei asemenea omisiuni, a săvârșit o încălcare a normelor fundamentale de procedură care trebuie să determine anularea deciziei atacate.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 4 decembrie 2012, OAPI a formulat recurs împotriva hotărârii Tribunalului, prin care a solicitat Curții anularea hotărârii menționate.

Prin Hotărârea din 23 ianuarie 2014, OAPI/riha WeserGold Getränke (C‑558/12 P, Rep., denumită în continuare „hotărârea pronunțată în recurs”, EU:C:2014:22), Curtea a anulat hotărârea Tribunalului.

Curtea a constatat că hotărârea Tribunalului conținea o eroare de drept în interpretarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, Tribunalul considerând, în mod greșit, că lipsa analizei de către camera de recurs,a caracterului distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare trebuia să determine nulitatea deciziei atacate. Curtea a apreciat, la punctul 48 din hotărârea pronunţată în recurs, că examinarea acestui element de către camera de recurs nu era relevantă pentru aprecierea existenței unui risc de confuzie între mărcile aflate în conflict, din moment ce Tribunalul constatase, în prealabil, că mărcile în cauză erau în ansamblu diferite, astfel încât orice risc de confuzie era exclus, și că existența eventuală a unui caracter distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare nu putea compensa lipsa similitudinii mărcilor respective.

Curtea a constatat la punctul 61 din hotărârea pronunţată în recurs:

„Având în vedere că Tribunalul a examinat numai primul dintre cele patru motive invocate de riha WeserGold Getränke în susținerea acţiunii formulate, Curtea consideră că prezentul litigiu nu este în stare de judecată. Prin urmare, cauza trebuie trimisă Tribunalului spre rejudecare.”

În urma hotărârii pronunțate în recurs și conform articolului 118 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, cauza a fost atribuită Camerei a doua a Tribunalului.

Procedura și concluziile părților după trimiterea spre rejudecare

Părțile au fost invitate să își prezinte observațiile conform articolului 119 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991. Reclamanta, OAPI și intervenienta au depus observațiile lor în termenele stabilite, și anume la 1 aprilie 2014, la 8 și, respectiv, 14 mai 2014.

În observațiile sale, reclamanta solicită Tribunalului:

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea OAPI sau a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii în fața Curții.

În observațiile lor, OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:

—

respingerea acțiunii;

—

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața Tribunalului (T‑278/10 și T‑278/10 RENV), cât și a celor aferente procedurii în fața Curții (C‑558/12 P).

În drept

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive întemeiate pe încălcarea, în primul rând, a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, în al doilea rând, a articolului 64 din regulamentul menționat, în al treilea rând, a articolului 75 a doua teză din același regulament și, în al patrulea rând, a articolului 75 prima teză din respectivul regulament.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009

Reclamanta deduce din hotărârea pronunțată în recurs că argumentul întemeiat pe caracterul distinctiv accentuat prin utilizare și influența acestui caracter distinctiv trebuiau să fie apreciate în cadrul examinării similitudinilor vizuală, fonetică și conceptuală dintre semnele în conflict, astfel încât ar reveni Tribunalului să efectueze o astfel de analiză, examinând caracterul distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare, și să statueze cu privire la acțiune în totalitate, incluzând cele patru motive, fără a fi legat în niciun mod de hotărârea Tribunalului.

În această perspectivă, reclamanta, susține în esență mai întâi, că semnele în conflict prezintă un grad mediu de similitudine, ceea ce ar fi fost constatat atât de către camera de recurs, cât și în hotărârea Tribunalului. Reclamanta consideră, în continuare, că existența unei diferențe conceptuale între respectivele semne nu poate neutraliza similitudinile vizuală și fonetică constatate. În sfârșit, reclamanta repune în discuţie examinarea privind similitudinea produselor în cauză, analiza existenței riscului de confuzie și a caracterului distinctiv al mărcilor anterioare.

În această privință, este necesar să se constate că dintr‑o simplă lectură a hotărârii Tribunalului rezultă că acesta din urmă, astfel cum arată în mod întemeiat atât OAPI, cât și intervenienta, a ajuns la concluzia, enunțată la punctul 58 din hotărârea sa, că „semnele [erau] în ansamblu diferite, în pofida similitudinilor din punct de vedere vizual și fonetic”.

Pe de altă parte, reiese din hotărârea pronunțată în recurs că Curtea a anulat hotărârea Tribunalului pentru unicul motiv că acesta, în pofida lipsei similitudinii între semnele în conflict, imputase camerei de recurs că nu a examinat existența caracterului distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare, deși orice risc de confuzie era exclus întrucât mărcile sunt în ansamblu diferite. Rezultă că criteriul existenței caracterului distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare trebuie să fie examinat doar în cazul în care o similitudine între respectivele semne, precum, de altfel, și o similitudine între produsele și serviciile în cauză este constatată în prealabil, și aceasta doar în cadrul examinării referitoare la existența riscului de confuzie.

Astfel, rezultă din punctele 48-50 de la hotărârea pronunţată în recurs:

„48

Procedând astfel, statuând că lipsa analizei, de către camera de recurs, a caracterului distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare determina nulitatea deciziei în litigiu, Tribunalul a impus camerei de recurs examinarea unui element care nu era relevant pentru aprecierea existenței unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, între mărcile în conflict. Astfel, întrucât acesta constatase în prealabil că mărcile în cauză erau în ansamblu diferite, orice risc de confuzie era exclus, iar existența eventuală a unui caracter distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare nu putea compensa lipsa similitudinii mărcilor respective.

În aceste împrejurări, este întemeiată susținerea OAPI potrivit căreia hotărârea atacată conține o eroare de drept în interpretarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

Rezultă din cele expuse mai sus că, fără a fi necesară examinarea celorlalte două motive de recurs, hotărârea atacată trebuie anulată întrucât, prin aceasta, Tribunalul a statuat că camera de recurs era ținută să examineze caracterul distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare și a anulat decizia în litigiu pentru acest motiv, deși constatase în prealabil că mărcile în conflict nu erau similare.”

Din moment ce Tribunalul a constatat că semnele în conflict nu erau similare și că una dintre condițiile de aplicare a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 nu era astfel îndeplinită, orice risc de confuzie era exclus, astfel cum rezultă de la punctul 48 din hotărârea pronunţată în recurs.

Reclamanta nu poate, așadar, să repună în discuție, astfel cum încearcă, analiza similitudinii dintre semnele în conflict efectuată în hotărârea Tribunalului și rezultatul la care acesta din urmă a ajuns, care, de altfel, nu au fost în niciun fel repuse în discuție de hotărârea pronunțată în recurs.

Astfel, faptul că prin dispozitivul hotărârii pronunțate în recurs se declară și se hotărăște anularea hotărârii Tribunalului fără a se specifica întinderea acestei anulări nu exclude necesitatea ca dispozitivul hotărârii pronunțate în recurs să fie coroborat cu motivele conținute în respectiva hotărâre.

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a se conforma hotărârii și pentru a‑i asigura executarea integrală, instituția este obligată să respecte nu doar dispozitivul hotărârii, ci și motivele pe baza cărora a fost pronunțat acesta și care constituie temeiul necesar al hotărârii, în sensul că sunt indispensabile pentru a determina sensul exact a ceea ce s‑a hotărât în dispozitiv. Astfel, aceste motive sunt cele care, pe de o parte, identifică dispoziția exactă considerată nelegală și, pe de altă parte, relevă motivele exacte ale nelegalității constatate în dispozitiv și pe care instituția vizată trebuie să le ia în considerare atunci când înlocuiește actul anulat (Hotărârea din 26 aprilie 1988, Asteris și alții/Comisia, 97/86, 99/86, 193/86 și 215/86, Rec., EU:C:1988:199, punctul 27; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 15 mai 1997, TWD/Comisia, C‑355/95 P, Rec., EU:C:1997:241, punctul 21, și Hotărârea din 7 octombrie 1999, Irish Sugar/Comisia, T‑228/97, Rec., EU:T:1999:246, punctul 17).

Or, trebuie amintit că, la punctul 50 din hotărârea pronunţată în recurs, Curtea a precizat că „hotărârea atacată trebui[a] anulată întrucât, prin aceasta, Tribunalul statua[se] că camera de recurs era ținută să examineze caracterul distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare și anula[se] decizia în litigiu pentru acest motiv, deși constatase în prealabil că mărcile în conflict nu erau similare”, ceea ce înseamnă că Curtea nu a avut intenția de a repune în discuție constatările factuale efectuate de Tribunal în ceea ce privește analiza similitudinii dintre semnele în conflict și care au constituit premisa raționamentului Curții.

Întrucât acest motiv de anulare nu aduce atingere respectivelor constatări factuale, analiza primului motiv a fost, așadar, încheiată prin constatarea conform căreia examinarea caracterului distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare era inoperantă, din moment ce semnele în conflict erau diferite.

Acest aspect este de asemenea confirmat la punctul 48 din hotărârea pronunţată în recurs, în care Curtea a arătat că, „întrucât acesta constatase în prealabil că mărcile în cauză erau în ansamblu diferite, orice risc de confuzie era exclus, iar existența eventuală a unui caracter distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare nu putea compensa lipsa similitudinii mărcilor respective”.

Or, analiza similitudinii dintre semnele în conflict și în special diferența dintre ele constatată de Tribunal au fost contestate de reclamantă în cadrul procedurii în fața Curții, astfel cum rezultă de la punctul 38 din hotărârea pronunţată în recurs, în care Curtea a amintit că reclamanta considera că primul motiv al recursului nu era întemeiat „întrucât aprecierea Tribunalului cu privire la lipsa de similitudine între mărcile în cauză constitui[se] o concluzie intermediară care trebuia să fie confruntată și cu problema caracterului distinctiv al mărcilor anterioare”.

Prin faptul că nu a adoptat poziția susținută de reclamantă și a anulat hotărârea Tribunalului pentru motivul că lipsa unor similitudini între semnele în conflict avea în mod necesar drept consecință absența riscului de confuzie, Curtea a intenționat să mențină, implicit, dar necesar, analiza efectuată de Tribunal conform căreia respectivele semne erau diferite.

În plus, repunerea în discuție, în acest stadiu, a analizei similitudinii dintre semnele în conflict, fără ca Curtea să menționeze o oarecare eroare săvârșită de Tribunal cu privire la acest aspect, ar însemna, pe de o parte, a atribui Camerei a doua a Tribunalului rolul de instanță de apel împotriva soluţiei pronunţate de Camera întâi a acestuia și, pe de altă parte, a priva hotărârea pronunțată în recurs de o parte a efectului său obligatoriu în măsura în care anularea nu poate să depăşească anularea constatată de Curte și să permită o repunere în discuție a situaţiei de fapt, care, în sine, ar face inoperante motivele pe care se bazează hotărârea pronunțată în recurs.

Din hotărârea pronunțată în recurs rezultă, așadar, că în cadrul prezentei proceduri revine Tribunalului, astfel cum reiese de la punctul 61 din hotărârea pronunţată în recurs, sarcina să examineze motivele al doilea‑al patrulea care au fost invocate în fața sa în cadrul primei proceduri.

Prin urmare, este necesar să se respingă primul motiv.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 64 din Regulamentul nr. 207/2009

Reclamanta impută în esență camerei de recurs faptul că a încălcat articolul 64 din Regulamentul nr. 207/2009 examinând riscul de confuzie numai în raport cu marca comunitară înregistrată sub numărul 2994739. Aceasta consideră că, din moment ce divizia de opoziție a concluzionat în sensul existenței unui risc de confuzie între marca comunitară și marca solicitată și camera de recurs a concluzionat, dimpotrivă, în sensul absenței unui risc de confuzie, aceasta ar fi trebuit fie să trimită cauza spre reexaminare diviziei de opoziție, fie să analizeze existența unui risc de confuzie ținând seama de toate mărcile anterioare invocate, dar nu ar fi trebuit, astfel cum s‑a întâmplat, să concluzioneze în sensul absenței unui risc de confuzie fără să aprecieze acest risc prin luarea în considerare a tuturor mărcilor anterioare și limitându‑se să țină seama numai de marca comunitară anterioară.

În această privință, de la punctul 16 din decizia atacată rezultă că camera de recurs a făcut referire la „mărcile anterioare” și s‑a referit la „consumatorii obişnuiţi din Uniunea Europeană”, ținând seama de faptul că mărcile anterioare erau, mai întâi, comunitară și germană (WeserGold, a se vedea punctele 7 și 8 de mai sus), în continuare, internațională și producându‑și efectele în Republica Cehă, în Danemarca, în Spania, în Franța, în Italia, în Ungaria, în Austria, în Polonia, în Portugalia, în Slovenia, în Suedia, în Regatul Unit, precum și în țările Benelux (Wesergold, a se vedea punctul 9 de mai sus) și, în sfârșit, germană și poloneză (WESERGOLD, a se vedea punctele 10 și 11 de mai sus).

La punctul 23 din decizia atacată, camera de recurs s‑a referit, pe de o parte, la consumatorii germani și, pe de altă parte, la consumatorii celorlalte state membre.

În ceea ce privește analiza semnelor în conflict, camera de recurs a vizat toate mărcile anterioare, punând astfel în evidență faptul că examinarea propriu‑zisă le privea pe cele din urmă, și nu doar marca comunitară anterioară, chiar dacă aceasta face referire la marca anterioară, și nu la mărcile anterioare.

Punctul 31 din decizia atacată este, astfel, redactat în următorii termeni:

„Atât marca anterioară, cât și marca solicitată sunt mărci verbale. Marca anterioară este constituită dintr‑un cuvânt compus din nouă litere care sunt scrise uneori cu majuscule, uneori cu minuscule sau cu majuscule în interiorul cuvântului, și anume «WeserGold», «Wesergold» și «WESERGOLD».”

În aceste condiții, faptul că camera de recurs utilizează termenul „marcă anterioară” pentru a descrie toate mărcile anterioare provine din constatarea, efectuată la punctul 32 din decizia atacată, care nu poate, de altfel, decât să fie validată, conform căreia „utilizarea alternativă de minuscule și majuscule (în cadrul cuvântului) nu are nicio relevanță în ceea ce privește compararea semnelor, dat fiind că Tribunalul consideră, în principiu, o marcă verbală ca o combinație de litere sau de cuvinte scrise cu caractere de tipar de tip normal, fără elemente grafice specifice”.

În sfârșit, dintr‑o simplă lectură a punctelor 33, 36, 39 și 40 din decizia atacată reiese că camera de recurs a făcut referire în mod efectiv la „mărcile anterioare”, și nu doar la marca comunitară, precizând chiar, din nou la punctul 45 din respectiva decizie, că semnele în cauză erau WESTERN GOLD și WeserGold, WESERGOLD sau Wesergold.

Din cele ce precedă rezultă că al doilea motiv nu poate, în orice caz, decât să fie respins.

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009

În primul rând, reclamanta impută în esență camerei de recurs că nu a informat‑o în prealabil referitor la intenția sa de a se pronunța cu privire la toate mărcile anterioare pe care se baza de asemenea opoziția la înregistrarea mărcii solicitate.

Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că acest motiv, potrivit căruia reclamanta nu ar fi fost informată cu privire la faptul că camera de recurs urma să se bazeze pe toate mărcile anterioare, este în contradicție cu cel de al doilea motiv, conform căruia examinarea riscului de confuzie nu ar fi trebuit să fie efectuată decât luând în considerare marca comunitară anterioară.

Întrebată în ședință cu privire la această contradicție, reclamanta nu a prezentat totuși Tribunalului clarificări cu privire la articularea dintre aceste două motive și coerența lor.

În aceste condiții, este necesar să se arate că din jurisprudență rezultă că există o continuitate funcțională între diferitele organe ale OAPI, și anume examinatorul, divizia de opoziție, divizia pentru administrarea mărcilor și a aspectelor juridice și diviziile de anulare, pe de o parte, și camerele de recurs, pe de altă parte (a se vedea Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, Rep., EU:C:2007:162, punctul 30 și jurisprudența citată).

Or, din această continuitate funcțională între diferitele organe ale OAPI rezultă tocmai că, în cadrul reexaminării pe care camerele de recurs trebuie să o efectueze cu privire la deciziile luate de organele OAPI care s‑au pronunțat în primă instanță, acestea sunt obligate să își întemeieze deciziile pe toate elementele de fapt și de drept pe care părțile le‑au invocat fie în procedura în fața organului care s‑a pronunțat în primă instanță, fie în procedura căii de atac [Hotărârea din 11 iulie 2006, Caviar Anzali/OAPI – Novomarket (Asetra), T‑252/04, Rec., EU:T:2006:199, punctul 31]. Într‑o perspectivă mai largă, astfel cum a considerat Curtea în Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 57 de mai sus (EU:C:2007:162, punctele 56 și 57), din articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, potrivit căruia, în urma examenului de fond asupra căii de atac, camera de recurs se pronunță asupra acesteia și poate, în acest mod, „să exercite competențele organului care a pronunțat decizia atacată”, rezultă că, prin intermediul căii de atac cu care este sesizată, camera de recurs este chemată să efectueze o nouă examinare completă a fondului cauzei cu care este sesizată, atât în drept, cât și în fapt [Hotărârea din 28 aprilie 2010, Claro/OAPI – Telefónica (Claro), T‑225/09, EU:T:2010:169, punctele 30 și 31].

În consecință, toate aspectele care trebuiau să fie tratate de organul inferior al OAPI în decizia sa care a făcut obiectul unei căi de atac în fața camerei de recurs fac parte din cadrul juridic și factual al cauzei cu care este sesizată aceasta din urmă, care își întemeiază decizia sa pe toate aceste elemente și, prin urmare, este competentă să le examineze. Din moment ce problema similitudinii mărcilor anterioare trebuia în mod necesar examinată pentru a determina dacă exista un risc de confuzie și părțile au depus observații în fața diviziei de opoziție, camera de recurs era competentă, în temeiul continuității funcționale dintre diferitele organe ale OAPI, să o examineze din nou în decizia sa și, dacă era cazul, să ajungă în privința sa la o concluzie diferită de cea la care ajunsese divizia de opoziție. Astfel, chiar dacă divizia de opoziție a concluzionat numai pe baza mărcii comunitare anterioare în sensul existenței unui risc de confuzie, din continuitatea funcțională rezultă că revenea camerei de recurs, astfel cum s‑a întâmplat, să examineze toate mărcile anterioare din moment ce, îndepărtându‑se de decizia diviziei de opoziție, aceasta considera că nu exista niciun risc de confuzie între semnele în conflict.

Pe de altă parte, trebuie să se constate că nu reiese în niciun fel din articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009 că camera de recurs este ținută să solicite părților observațiile lor referitoare la existența unui risc de confuzie privind mai multe mărci anterioare atunci când, precum în speță, în examinarea riscului de confuzie, camera de recurs se bazează pe mărci anterioare pe care divizia de opoziție nu le‑a luat în considerare, dar care au fost invocate în mod valabil în susținerea respectivei opoziții. Or, în această privință, este cert că, prin actul de opoziție din 14 martie 2007, reclamanta a invocat toate mărcile anterioare menționate la punctele 7-11 de mai sus în susținerea respectivei opoziții și că, în motivele susținând actul de opoziție depus la 26 septembrie 2008, reclamanta a invocat în mod expres riscul de confuzie între toate mărcile anterioare și marca solicitată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2013, Lidl Stiftung/OAPI – Lactimilk (BELLRAM), T‑237/11, Rep., EU:T:2013:11, punctul 27].

În consecință, trebuie să se constate că reclamanta a avut ocazia, atât în fața diviziei de opoziție, cât și în fața camerei de recurs, să își prezinte argumentele privind existența unui risc de confuzie între marca solicitată și toate mărcile anterioare, dar că a ales să nu dezvolte argumente specifice privind fiecare marcă anterioară, întrucât a preferat să se bazeze, în mod generic și, așadar, nediferențiat, pe mărcile WESERGOLD (punctul 1 din actul său de opoziție din 26 septembrie 2008), Wesergold (punctul 3 din respectivul act de opoziție) sau WeserGold (punctul 8 din același act de opoziție). Astfel, este cert că, prin scrisoarea din 22 decembrie 2009, reclamanta a invocat, în cadrul căii de atac formulate de intervenientă împotriva deciziei diviziei de opoziție, argumente în ceea ce privește absența riscului de confuzie între mărcile anterioare și marca solicitată, precizând că mai multe mărci anterioare care erau invocate aveau în comun cuvântul „wesergold” ale cărui litere „w” și „g” erau scrise cu majuscule. Or, în măsura în care opoziția era întemeiată pe toate mărcile anterioare menționate la punctele 7-11 de mai sus și camera de recurs dispunea de competența, conform articolului 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, de a efectua analiza unui risc de confuzie între marca solicitată și toate mărcile anterioare menționate, revenea reclamantei, conform articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, obligaţia să prezinte, în cadrul căii de atac în fața camerei de recurs, observațiile sale referitoare la respectivele mărci anterioare în mod specific cu privire la fiecare dintre ele, în măsura în care aceasta se putea justifica. Reclamanta nu poate, așadar, să invoce în mod valabil că nu putea să prevadă că camera de recurs şi‑ar întemeia analiza privind riscul de confuzie pe toate mărcile anterioare (a se vedea în acest sens Hotărârea BELLRAM, punctul 60 de mai sus, EU:T:2013:11, punctul 28).

Din considerațiile formulate la punctele 60 și 61 de mai sus reiese că dreptul reclamantei de a fi ascultată nu a fost încălcat de camera de recurs prin faptul că nu a invitat‑o explicit să prezinte observații cu privire la celelalte mărci anterioare decât marca comunitară.

În consecință, în măsura în care, în cadrul acestui motiv, reclamanta contestă competența camerei de recurs amintită la punctul 61 de mai sus, acest motiv nu este întemeiat și trebuie să fie respins.

În al doilea rând, reclamanta impută camerei de recurs că a încălcat dreptul său de a fi ascultată în ceea ce privește aspectul referitor la presupusul caracter distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare.

În această privință, este suficient să se constate că această obiecţie este inoperantă, în măsura în care, chiar presupunând, quod non, că camera de recurs a trebuit să informeze în prealabil reclamanta cu privire la dreptul său de a depune observații, în orice caz, această eroare nu ar fi putut să antreneze anularea deciziei atacate, din moment ce din cuprinsul punctului 50 din hotărârea pronunţată în recurs rezultă că, în absența unor similitudini între semnele în conflict, chestiunea caracterului distinctiv accentuat prin utilizarea mărcilor anterioare nu este relevantă în niciun fel.

Din toate cele de mai sus rezultă că al treilea motiv trebuie respins.

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009

Reclamanta impută camerei de recurs că a încălcat articolul 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009, motivând „în mod expeditiv” decizia atacată ținând seama de celelalte mărci anterioare decât marca comunitară.

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009, hotărârile OAPI trebuie să fie motivate. Potrivit jurisprudenței, această obligație are același domeniu de aplicare precum cel consacrat de articolul 296 al doilea paragraf TFUE și obiectivul său este, pe de o parte, de a permite persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile și, pe de altă parte, de a permite instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei [Hotărârea din 6 septembrie 2012, Storck/OAPI, C‑96/11 P, EU:C:2012:537, punctul 86, și Hotărârea din 15 iulie 2014, Łaszkiewicz/OAPI – Cables y Eslingas (PROTEKT), T‑18/13, EU:T:2014:666, punctul 71].

Pe de altă parte, nu li s‑ar putea cere camerelor de recurs să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părți în fața lor. Motivarea poate, așadar, să fie implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care a fost adoptată decizia camerei de recurs, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a exercita controlul [Hotărârea din 21 octombrie 2004, KWS Saat/OAPI, C‑447/02 P, Rec., EU:C:2004:649, punctul 65, Hotărârea din 16 septembrie 2009, Alber/OAPI (Poignée), T‑391/07, EU:T:2009:336, punctul 74, și Hotărârea PROTEKT, punctul 68 de mai sus, EU:T:2014:666, punctul 72].

În plus, trebuie să se arate că respectiva cameră de recurs nu este obligată să adopte o poziție cu privire la toate argumentele invocate de părți. Este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2007, Technische Glaswerke Ilmenau/Comisia, C‑404/04 P, EU:C:2007:6, punctul 30). Rezultă că împrejurarea că respectiva cameră de recurs nu a reluat totalitatea argumentelor uneia dintre părți sau nu a răspuns la fiecare dintre aceste argumente nu justifică în sine concluzia că respectiva cameră de recurs a refuzat să le ia în considerare [Hotărârile din 9 decembrie 2010, Tresplain Investments/OAPI – Hoo Hing (Golden Elephant Brand), T‑303/08, Rep., EU:T:2010:505, punctul 46, și PROTEKT, punctul 68 de mai sus, EU:T:2014:666, punctul 73].

În această privință, reiese din decizia atacată că camera de recurs a motivat suficient luarea în considerare a tuturor mărcilor anterioare în vederea examinării riscului de confuzie.

Se pare că la punctul 16 din decizia atacată camera de recurs a luat în considerare toate mărcile anterioare, ținând cont de utilizarea sintagmei „ca mărcile anterioare”. În continuare, la punctele 31 și 45 din respectiva decizie, camera de recurs a menționat toate mărcile anterioare, „și anume «WeserGold», «Wesergold» și «WESERGOLD»”. În sfârșit, amintind, la punctul 32 din decizia atacată, jurisprudența Tribunalului în materie de mărci verbale potrivit căreia diferențele care rezultă din combinația de litere sau de cuvinte scrise cu caractere de tipar de tip normal, fără elemente grafice, nu au nicio relevanță, camera de recurs a motivat suficient decizia sa conform căreia lua în considerare toate mărcile anterioare.

Din ansamblul considerațiilor de mai sus rezultă că se impune respingerea celui de al patrulea motiv, precum și a acțiunii în întregime.

Cu privire la cheltuielile de judecată

În hotărârea pronunțată în recurs, punctul 21 de mai sus, Curtea a stabilit că cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul. Revine, așadar, Tribunalului să se pronunțe, în cadrul prezentei hotărâri, asupra ansamblului cheltuielilor aferente diferitelor proceduri, în conformitate cu articolul 219 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții cu privire la toate capetele de cerere, aceasta trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de OAPI și de intervenientă în fața Tribunalului și a Curții, în conformitate cu concluziile acestora.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua)

declară și hotărăște:

Respinge acțiunea.

riha WeserGold Getränke GmbH & Co. KG va suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) și de Lidl Stiftung & Co. KG în procedurile în fața Tribunalului și a Curții.

Martins Ribeiro

Gervasoni

Madise

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 noiembrie 2015.

Semnături

( *1 ) Limba de procedură: germana.

Full & Egal Universal Law Academy