20.11.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 317/43
Acțiune introdusă la 22 septembrie 2010 — Gap SA granen & producten/Comisia
(Cauza T-437/10)
2010/C 317/76
Limba de procedură: olandeza
Părțile
Reclamantă: Gap SA granen & producten NV (Zoersel, Belgia) (reprezentanți: C. Ronse și A. Hansebout, avocați)
Pârâtă: Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană
Concluziile reclamantei
Reclamanta solicită Tribunalului să constate angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii Europene, să o oblige pe aceasta la repararea prejudiciului suferit, mai precis la plata sumei de 295 690,43 euro, la care se adaugă dobânda legală din Belgia începând de la data la care reclamanta a achitat taxele la import în cauză, precum și să oblige Uniunea la plata unei sume stabilite cu titlu provizoriu la 30 000 de euro, majorată cu dobânda legală din Belgia pentru celelalte daune pe care le-ar fi suferit
Motivele și principalele argumente
Reclamanta solicită repararea prejudiciului pe care pretinde că l-a suferit ca urmare a faptului că, la stabilirea taxelor la importul de grâu, și în special în cadrul Regulamentului (CE) nr. 919/2009 al Comisiei din 1 octombrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 915/2009 de stabilire a taxelor de import în sectorul cerealelor începând cu 1 octombrie 2009 (JO L 259, p. 5), Comisia ar fi comis o nelegalitate și ar fi aplicat prețuri de piață și de transport incorecte.
În susținerea cererii sale de despăgubiri, reclamanta afirmă că, în speță, Comisia ar fi încălcat articolul 4 din Regulamentul nr. 1249/96 (1) și obligația generală de diligență, prin faptul că a luat în considerare prețuri și tarife de transport eronate în cadrul impunerii și a calculării taxelor la import.
Potrivit reclamantei, încălcarea articolul 4 din Regulamentul nr. 1249/96 este suficient de gravă, astfel încât Comisia nu dispunea de nicio putere de apreciere la adoptarea Regulamentului nr. 919/2009. În plus, încălcarea obligației de diligență de către Comisiei ar reprezenta singură o încălcare suficient de gravă.
În sfârșit, reclamanta arată că prejudiciul pe care l-ar fi suferit ar rezulta din calcularea și perceperea incorectă a taxelor, a căror valoarea exactă înțelege să o dovedească. În plus, reclamanta ar fi suferit un prejudiciu și ca urmare a intervalului de timp pe care a trebuit să îl dedice acestei cauze și a onorariilor de avocat pe care a fost nevoită să le suporte.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1249/96 al Comisiei din 28 iunie 1996 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului în ceea ce privește drepturile de import în sectorul cerealelor (JO L 161, p. 125, Ediție specială, 02/vol. 8, p. 226)
Full & Egal Universal Law Academy