26.1.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 26/11
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 6 decembrie 2012 (cerere de decizie preliminară formulată de Korkein hallinto-oikeus — Finlanda) — O. S./Maahanmuuttovirasto (C-356/11) și Maahanmuuttovirasto/L. (C-357/11)
(Cauzele conexate C-356/11 și C-357/11) (1)
(Cetățenia Uniunii - Articolul 20 TFUE - Directiva 2003/86/CE - Dreptul la reîntregirea familiei - Cetățeni ai Uniunii de vârstă mică, ce locuiesc cu mamele lor, resortisanți ai unor țări terțe, pe teritoriul statului membru a cărui cetățenie o dețin acești copii - Dreptul de ședere permanentă în acest stat membru al mamelor cărora le-au fost încredințați exclusiv cetățenii Uniunii - Recompunerea familiilor în urma recăsătoririi mamelor cu resortisanți ai unor țări terțe și a nașterii unor copii, de asemenea resortisanți ai unor țări terțe, rezultați din aceste căsătorii - Cereri de reîntregire a familiei în statul membru de origine al cetățeanului Uniunii - Refuzul de a acorda dreptul de ședere noilor soți pentru motivul lipsei resurselor suficiente - Dreptul la respectarea vieții de familie - Luarea în considerare a interesului superior al copiilor)
2013/C 26/19
Limba de procedură: finlandeza
Instanța de trimitere
Korkein hallinto-oikeus
Părțile din procedura principală
Reclamanți: O., S. (C-356/11), Maahanmuuttovirasto (C-357/11)
Pârâți: Maahanmuuttovirasto (C-356/11), L. (C-357/11)
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Korkein hallinto-oikeus — Interpretarea articolului 20 TFUE — Dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre — Dreptul la reîntregirea familiei — Permis de ședere într-un stat membru pentru resortisantul unui stat terț, care trăiește fără permis de ședere permanentă în statul membru, în condițiile în care soțul persoanei interesate, cetățean al unui stat terț, locuiește în mod legal în statul membru respectiv și are un copil care este cetățean al acestui stat membru și în care persoana interesată nu este nici părinte al copilului și nici nu răspunde în mod legal pentru acesta — Situație în care soții au și un copil comun care este cetățean al unui stat terț care locuiește împreună cu ei și cu copilul soțului în statul membru în cauză.
Dispozitivul
Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să refuze unui resortisant al unei țări terțe acordarea unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei, în condițiile în care acest resortisant urmărește să locuiască împreună cu soția sa, care este de asemenea resortisant al unei țări terțe, are reședința în mod legal în acest stat membru și este mama unui copil rezultat dintr-o primă căsătorie care este cetățean al Uniunii, și cu copilul rezultat din propria lor căsătorie, care are de asemenea calitatea de resortisant al unei țări terțe, în măsura în care un asemenea refuz nu conduce, în ceea ce îl privește pe cetățeanul Uniunii, la privarea de exercițiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii, aspect a cărui verificare cade în sarcina instanței de trimitere.
Cererile de acordare a unor permise de ședere în scopul reîntregirii familiei precum cele în discuție în litigiile principale intră sub incidența Directivei 2003/86 a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei. Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din aceasta trebuie interpretat în sensul că, deși statele membre au posibilitatea să solicite dovada faptului că susținătorul reîntregirii dispune de resurse stabile, constante și suficiente pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei sale, această posibilitate trebuie să fie exercitată în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care impun statelor membre să examineze cererile de reîntregire a familiei în interesul copiilor vizați și de asemenea în scopul de a favoriza viața de familie, precum și să evite să aducă atingere atât obiectivului acestei directive, cât și efectului său util. Instanței de trimitere îi revine sarcina să verifice dacă deciziile prin care se refuză acordarea permiselor de ședere în discuție în litigiile principale au fost adoptate cu respectarea acestor cerințe.
(1) JO C 269, 10.9.2011
Full & Egal Universal Law Academy