24.11.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 366/15
Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 27 septembrie 2012 (cerere de decizie preliminară formulată de First-tier Tribunal (Tax Chamber) — (Regatul Unit) — Field Fisher Waterhouse LLP/Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs
(Cauza C-392/11) (1)
(TVA - Scutirea închirierii de bunuri imobile - Închirierea de spații de birouri - Servicii aferente închirierii menționate - Calificarea operațiunii în scopuri de TVA - Operațiune constituită dintr-o prestație unică sau din mai multe prestații independente)
2012/C 366/24
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
First-tier Tribunal (Tax Chamber)
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Field Fisher Waterhouse LLP
Pârâți: Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — First-tier Tribunal (Tax Chamber) — Interpretarea Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 9/vol. 3, p. 7) — Scutiri pentru alte activități — Întinderea scutirii de TVA a închirierii de bunuri imobile — Includerea cheltuielilor pentru anumite servicii de exploatare și întreținere a imobilului și a părților comune — Calificarea operațiunii, în scopuri de TVA, drept prestație unică sau drept prestații independente — Interpretarea Hotărârii Curții din 11 iunie 2009 în cauza C-572/07, RLRE Tellmer Property
Dispozitivul
Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretată în sensul că o închiriere de bunuri imobile și prestările de servicii aferente acestei închirieri, precum cele din acțiunea principală, pot constitui o prestație unică în raport cu taxa pe valoarea adăugată. În această privință, posibilitatea recunoscută locatorului în contractul de închiriere de a rezilia acest contract în cazul în care locatarul nu achită cheltuielile locative constituie un indiciu care sugerează existența unei prestații unice, chiar dacă aceasta nu constituie, în mod necesar, elementul determinant în vederea aprecierii existenței unei astfel de prestații. În schimb, împrejurarea că prestări de servicii precum cele din acțiunea principală ar putea fi, în principiu, furnizate de un terț nu permite să se concluzioneze că acestea nu pot constitui, în circumstanțele din acțiunea principală, o prestație unică. Revine instanței de trimitere sarcina de a determina dacă, în lumina elementelor de interpretare prezentate de Curte în prezenta hotărâre și având în vedere împrejurările speciale ale cauzei menționate, operațiunile vizate sunt legate între ele într o măsură atât de mare încât trebuie să se considere că alcătuiesc o prestație unică de închiriere de bunuri imobile.
(1) JO C 282, 24.9.2011
Full & Egal Universal Law Academy