23.11.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 344/13
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 26 septembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Højesteret — Danemarca) — Dansk Jurist- og Økonomforbund, acționând în numele domnului Erik Toftgaard/Indenrigs- og Sundhedsministeriet
(Cauza C-546/11) (1)
(Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - Interzicerea discriminărilor pe motive de vârstă - Directiva 2000/78/CE - Articolul 6 alineatele (1) și (2) - Refuzul plății unui salariu de disponibilizare funcționarilor care au împlinit vârsta de 65 de ani și care pot beneficia de o pensie pentru limită de vârstă)
2013/C 344/21
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Højesteret
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Dansk Jurist- og Økonomforbund, acționând în numele domnului Erik Toftgaard
Pârât: Indenrigs- og Sundhedsministeriet
Cu participarea: Centralorganisationernes Fællesudvalg (CFU), Kommunale Tjenestemænd og Overenskomstansatte (KTO), Personalestyrelsen, Kommunernes Landsforening (KL), Danske Regioner
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Højesteret — Interpretarea articolului 6 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) — Stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestațiile de pensie sau invaliditate — Discriminare pe motive de vârstă — Legislație națională care prevede, în cazul desființării postului unui lucrător, o indemnizație echivalentă cu salariul său pentru o perioadă de trei ani sau până la împlinirea de către acesta a vârstei de pensionare — Plata către un lucrător, în vârstă de 65 de ani, al cărui post a fost desființat, a unei pensii pentru limită de vârstă, și nu a fostului său salariu, independent de dreptul persoanei interesate de a continua o activitate profesională după împlinirea vârstei de 65 de ani
Dispozitivul
1.
Articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că este aplicabil numai prestațiilor de pensie și de invaliditate din cadrul unui regim profesional de securitate socială.
2.
Articolul 2 și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia funcționarii care au împlinit vârsta la care au dreptul la o pensie pentru limită de vârstă nu pot să beneficieze, exclusiv din acest motiv, de salariul de disponibilizare destinat funcționarilor concediați în urma desființării posturilor.
(1) JO C 13, 14.1.2012.
Full & Egal Universal Law Academy