12.1.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 9/22
Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 4 octombrie 2012 (cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato — Italia) — Vivaio dei Molini Azienda Agricola Porro Savoldi ss/Autorità per la Vigilanza sui Contratti Pubblici di lavori, servizi e forniture
(Cauza C-502/11) (1)
(Contracte de achiziții publice de lucrări - Directiva 93/37/CEE - Articolul 6 - Principiile egalității de tratament și transparenței - Admisibilitatea unei reglementări care rezervă participarea la procedurile de cerere de ofertă societăților care exercită o activitate comercială, cu excluderea societăților de drept civil („società semplici”) - Obiective instituționale și statutare - Întreprinderi agricole)
2013/C 9/36
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Consiglio di Stato
Părțile din procedura principală
Recurentă: Vivaio dei Molini Azienda Agricola Porro Savoldi ss
Intimată: Autorità per la Vigilanza sui Contratti Pubblici di lavori, servizi e forniture
Cu participarea: SOA CQOP Costruttori Qualificati Opere Pubbliche SpA, Unione Provinciale Agricoltori di Brescia
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Consiglio di Stato — Interpretarea articolului 6 din Directiva 93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări (JO L 199, p. 54) — Principiul nediscriminării — Reglementare națională care rezervă participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări societăților care exercită o activitate comercială și care exclude întreprinderile agricole constituite sub forma unei societăți de drept civil („società semplice”)
Dispozitivul
Dreptul Uniunii, în special articolul 6 din Directiva 93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/78/CE a Comisiei din 13 septembrie 2001, se opune unei legislații naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care interzice unei societăți, cum ar fi o societate de drept civil care are calitatea de „executant de lucrări”, în sensul Directivei 93/37, să participe la proceduri de cerere de ofertă doar din cauza formei sale juridice.
(1) JO C 347, 26.11.2011.
Full & Egal Universal Law Academy