CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
YVES BOT
prezentate la 16 noiembrie 2011(1)
Cauza C‑72/11
Generalbundesanwalt beim Bundesgerichtshof
împotriva
Mohsen Afrasiabi,
Behzad Sahabi,
Heinz Ulrich Kessel
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberlandesgericht Düsseldorf (Germania)]
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive împotriva Republicii Islamice Iran pentru împiedicarea proliferării nucleare – Regulamentul (CE) nr. 423/2007 – Articolul 7 alineatele (3) și (4) – Livrarea către un terț a unui cuptor de sinterizare destinat placării unor componente de rachete nucleare în beneficiul unei entități incluse în anexele IV și V la regulamentul menționat – Înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Interdicție de «punere la dispoziție indirectă» a unei «resurse economice» – Interdicție de participare «voluntară» și «deliberată» la activități care au drept scop sau efect «eludarea» interdicției menționate”
1. Prin prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, Oberlandesgericht Düsseldorf (Germania) solicită Curții să clarifice conținutul măsurilor restrictive adoptate de Uniunea Europeană referitoare la Republica Islamică Iran în articolul 7 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007(2).
2. Aceste măsuri se înscriu în cadrul înghețării activelor economice și financiare ale entităților care contribuie la dezvoltarea programului nuclear iranian și a programului iranian de rachete, cu încălcarea Tratatului cu privire la neproliferarea armelor nucleare(3). Ele interzic oricărui resortisant al Uniunii și oricărei persoane care se află pe teritoriul acesteia să pună la dispoziția acestor entități fonduri sau resurse economice.
3. Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între Generalbundesanwalt beim Bundesgerichtshof (Germania) (denumită în continuare „Generalbundesanwalt”), pe de o parte, și domnii Afrasiabi, Sahabi și Kessel, pe de altă parte, în legătură cu livrarea unui cuptor de sinterizare a maselor ceramice destinat placării unor componente de rachete nucleare în beneficiul unei entități implicate în activități de proliferare nucleară. Instanța de trimitere ridică problema referitoare la ce calificare pot primi faptele din acțiunea principală.
I – Contextul internațional și cadrul juridic
4. Pentru a înțelege acest dosar și cadrul juridic în care se înscrie, trebuie să revenim asupra unui fapt bulversant din toate punctele de vedere.
5. La 31 ianuarie 2004, savantul pakistanez în domeniul nuclear Abdul Qadeer Khan a fost arestat pentru rolul său în implementarea, începând cu anul 1987, a unei rețele internaționale de trafic de echipamente nucleare destinate să susțină în cercetările lor statele care aspirau la obținerea armei nucleare, precum Republica Populară Democrată Coreeană, Republica Islamică Iran sau Marea Jamahirie Arabă Libiană Populară Socialistă. Pentru prima oară, toate etapele pentru a fabrica o armă nucleară au scăpat de sub controlul comunității internaționale, respectiv filiera de aprovizionare, condusă de peste 30 de intermediari stabiliți în Europa, în Asia și în Africa, echipamentele și tehnologiile achiziționate pe bucăți de la întreprinderi occidentale, materialele cum ar fi uraniul îmbogățit, know‑how‑ul tehnologic și expertiza tehnică.
6. Potrivit lucrărilor de cercetare, acest caz a scos în evidență slăbiciunile și incapacitatea statelor de a identifica și de a pune capăt, timp de peste 16 ani, unui comerț clandestin cu materii și cu tehnologii nucleare. De asemenea, acest caz a tras un semnal de alarmă asupra necesității și a urgenței de a consolida lupta împotriva proliferării nucleare și în special de a adapta această luptă la noile provocări contemporane în materie de securitate(4).
7. La 28 aprilie 2004, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare „Consiliul de Securitate”) a adoptat Rezoluția 1540 (2004), care pune bazele luptei internaționale împotriva rețelelor de proliferare. Ulterior, la 31 iulie 2006, în cadrul Rezoluției 1696 (2006), Consiliul de Securitate a obligat Republica Islamică Iran să suspende toate activitățile legate de îmbogățirea și de reprelucrarea uraniului. În fața persistenței încălcărilor angajamentelor sale internaționale, Consiliul de Securitate a adoptat măsuri restrictive împotriva Republicii Islamice Iran în cadrul Rezoluției 1737 (2006), adoptată la 23 decembrie 2006.
A – Rezoluția 1737 (2006) a Consiliului de Securitate
8. Obiectivul Rezoluției 1737 (2006) a Consiliului de Securitate este clar. Acesta constă în a împiedica dezvoltarea, de către Republica Islamică Iran, a tehnologiilor sensibile pentru sprijinirea programelor sale nucleare.
9. Pentru a atinge acest obiectiv, comunitatea internațională s‑a angajat să acționeze asupra filierei de aprovizionare și asupra expertizei tehnice, instaurând un embargo asupra bunurilor și a tehnologiilor proliferante și interzicând orice asistență tehnică în legătură cu instalarea acestor bunuri și tehnologii.
10. În plus, comunitatea internațională s‑a angajat să acționeze asupra finanțării activităților de proliferare, slăbind potențialul economic al entităților implicate în programul nuclear iranian. Conform paragrafului 12 din Rezoluția 1737 (2006), statele sunt obligate să înghețe fondurile, activele financiare și resursele economice ale acestor entități. Totodată, trebuie să împiedice resortisanții lor și persoanele de pe teritoriul lor să pună la dispoziția acestor entități fonduri, active financiare sau resurse economice ori să permită utilizarea acestora în beneficiul lor.
11. Printre entitățile vizate de Consiliul de Securitate și de Comitetul de sancțiuni figurează, în anexa la această rezoluție, Grupul Industrial Shahid Hemmat (SHIG).
B – Reglementarea Uniunii
12. Rezoluția 1737 (2006) a fost pusă în aplicare prin Poziția comună 2007/140/PESC(5). În temeiul acestei poziții comune, Consiliul Uniunii Europene a adoptat regulamentul intrat în vigoare la 20 aprilie 2007.
13. În sensul articolului 1 litera (d) din regulament, termenul „«tehnologie» include programele informatice”.
14. Conform articolului 1 litera (i) din regulament, se înțelege prin „«resurse economice» activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu constituie fonduri, dar care pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, produse sau servicii”.
15. Articolul 2 litera (a) din regulament interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, a produselor sau a tehnologiilor enumerate în anexa I la regulament. Este vorba despre bunuri și tehnologii „cu dublă utilizare” (civilă și militară), printre care regăsim cuptoarele cu inducție capabile să funcționeze la peste 850 °C(6).
16. Articolul 3 alineatele (1) și (2) din regulament supune obligației de autorizare prealabilă vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, către Iran, al altor bunuri sau tehnologii care ar putea prezenta un risc de proliferare, enumerate în anexa II la regulament. Printre aceste bunuri figurează, la numărul de referință II.A2.005, „[c]uptoare de tratament termic în mediu controlat, după cum urmează: cuptoare capabile să funcționeze la temperaturi care depășesc 400 °C”.
17. În temeiul articolului 7 alineatele (1) și (2) din regulament, fondurile și resursele economice ale entităților care, printre altele, participă, sunt asociate în mod direct sau susțin activitățile nucleare sunt înghețate. Aceste entități sunt menționate în anexele IV și V la regulament.
18. Articolul 7 alineatul (3) din regulament are următorul conținut:
„Se interzice punerea la dispoziție de fonduri sau resurse economice, în mod direct sau indirect, persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexele IV și V sau în beneficiul acestora.”
19. Articolul 7 alineatul (4) din regulament prevede:
„Se interzice participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect direct sau indirect eludarea măsurilor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3).”
20. În fine, în temeiul articolului 12 alineatul (2) din regulament, „[i]nterdicțiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (c) și la articolul 7 alineatul (3) nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice ori a entităților în cauză, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat pentru a suspecta că acțiunile lor vor încălca aceste interdicții”.
21. Între entitățile identificate în anexa IV.A la regulament figurează SHIG, cu indicațiile „Alte informații: (a) entitate subordonată AIO [Organizația Industriilor Aerospațiale]; (b) implicată în programul iranian de rachete balistice”.
22. Prin Rezoluția 1929 (2010), Consiliul de Securitate a lărgit sfera măsurilor restrictive instituite prin Rezoluția 1737 (2006) împotriva Republicii Islamice Iran. Pentru a se conforma angajamentelor sale internaționale, Consiliul a abrogat, la 26 iulie 2010, Poziția comună 2007/140. În același timp, a abrogat și regulamentul, pe care l‑a înlocuit cu Regulamentul (UE) nr. 961/2010 (7).
C – Reglementarea națională
23. Infracțiunile împotriva actelor Uniunii precum regulamentul se sancționează penal și în special cu pedeapsa închisorii, în temeiul articolului 34 din Legea privind comerțul exterior (Außenwirtschaftsgesetz).
II – Acțiunea principală
24. Domnul Afrasiabi, directorul societății iraniene Emen Survey Engineering Co. Teheran (denumită în continuare „Emen Survey”), a fost însărcinat în 2004 de directorul unui centru secret de cercetări pentru producția de rachete să achiziționeze un cuptor de sinterizare a maselor ceramice pentru SHIG. Prin intermediul domnului Sahabi, domnul Afrasiabi ar fi intrat în contact cu societatea germană de producție FCT Systeme GmbH (denumită în continuare „FCT”) și, în special, cu domnul Kessel, cu care ar fi încheiat un contract de livrare.
25. La 20 iulie 2006, acesta din urmă ar fi solicitat Bundesamt für Wirtschaft und Ausfuhrkontrolle (Biroul federal pentru economie și controlul exporturilor, denumit în continuare „BAFA”) să elibereze o autorizație de export pentru livrarea acestui cuptor către Emen Survey, omițând să precizeze că această societate avea intenția să vitrifice componente pentru rachete nucleare destinate unui utilizator final al programului iranian de rachete. La 16 ianuarie 2007, BAFA ar fi eliberat o decizie în baza căreia exportul cuptorului nu era supus obligației de autorizare.
26. După intrarea în vigoare a regulamentului, la 20 aprilie 2007, SHIG a fost înscrisă printre entitățile menționate în anexele IV și V la acesta. În același fel, cuptorul de sinterizare a fost inclus printre bunurile și tehnologiile menționate în anexa II la regulament, pentru al căror export era necesară autorizarea prealabilă. În consecință, BAFA ar fi abrogat decizia sa.
27. La 20 iulie 2007, domnul Kessel ar fi livrat cuptorul de sinterizare către Emen Survey și, în luna martie 2008, ar fi detașat doi tehnicieni la Teheran (Iran) pentru a instala respectivul cuptor. Totuși, aceștia nu ar fi instalat programul informatic necesar pentru punerea în funcțiune a cuptorului menționat, deoarece acest program era disponibil cu titlu gratuit în Iran. Emen Survey ar fi achiziționat cuptorul de sinterizare pentru uzul propriu, în vederea placării componentelor pentru rachetele în beneficiul SHIG.
28. La 13 martie 2008, BAFA l‑ar fi informat pe domnul Kessel că Emen Survey era suspectată de efectuarea unor achiziții pentru programul de rachete iranian. În aceste condiții, domnul Kessel ar fi renunțat să mai pună în funcțiune cuptorul. În consecință, demararea producției ar fi eșuat.
III – Întrebările preliminare
29. Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea articolului 7 alineatele (3) și (4) din regulament.
30. În primul rând, deși afirmă că admite fără obiecțiuni că tehnologia materializată în cuptorul de sinterizare constituie o resursă economică în sensul articolului 1 litera (i) din regulament, instanța de trimitere ridică problema dacă, în pofida înțelesului larg al noțiunii „punere la dispoziție” degajat de Curte, este posibil să se considere că această resursă a fost pusă la dispoziția, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din regulament, unei entități menționate în anexa IV la regulament, în condițiile în care, pe de o parte, niciun act material nu a conferit acestei entități dreptul de a dispune efectiv de resursa respectivă, fie și de valoarea sa imaterială, iar pe de altă parte, această resursă rămâne în posesia unui terț, în cauză Emen Survey, care ar fabrica cu ajutorul acestei resurse alte bunuri transmise ulterior entității menționate.
31. În al doilea rând, instanța de trimitere își pune problema dacă actul în cauză nu ar constitui o eludare a interdicției prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din regulament, sancționabilă din perspectiva articolului 7 alineatul (4) din regulament. În această privință, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la conținutul noțiunii de eludare și în special cu privire la elementele constitutive ale acesteia.
32. Pentru a înlătura aceste îndoieli, Oberlandesgericht Düsseldorf a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Punerea la dispoziție în sensul articolului 7 alineatul (3) din regulament […] impune ca resursa economică să poată fi utilizată imediat de persoana/entitatea care figurează pe listă pentru a obține fonduri sau servicii? Sau articolul 7 alineatul (3) din regulament […] trebuie interpretat în sensul că interdicția de punere la dispoziție indirectă cuprinde livrarea și instalarea unei resurse economice funcționale, dar care nu poate fi utilizată imediat (în speță, un cuptor în vid), către un terț din Iran, cu ajutorul căruia terțul intenționează să fabrice, ulterior, produse pentru una dintre persoanele juridice, entitățile sau organismele enumerate în anexele IV și V la regulament?
2) (a) Articolul 7 alineatul (4) din regulament […] trebuie interpretat în sensul că se produce o eludare doar în cazul în care, numai în aparență, autorul încălcării își adaptează actul în mod formal la interdicțiile care rezultă din articolul 7 alineatele (1)-(3) din regulament […], astfel încât actul nu mai intră sub incidența dispozițiilor prohibitive nici în cea mai largă accepțiune a acestora? Prin urmare, elementele constitutive ale interdicției de eludare și cele ale interdicției de punere la dispoziție se exclud reciproc? În caz afirmativ, un comportament care nu ar face (încă) obiectul interdicției de punere la dispoziție (indirectă) poate totuși reprezenta o eludare în sensul articolului 7 alineatul (4) din regulament […]?
(b) Sau articolul 7 alineatul (4) din regulament […] reprezintă o clauză foarte generală aplicabilă oricărei acțiuni care are drept rezultat punerea unei resurse economice la dispoziția unei persoane sau entități care figurează pe listă?
3) (a) Elementul subiectiv «voluntar și deliberat» prevăzut la articolul 7 alineatul (4) din regulament […] presupune, pe de o parte, o cunoaștere pozitivă a eludării interdicției de punere la dispoziție urmărite sau realizate și în plus un element volitiv suplimentar, cel puțin în sensul că în orice caz autorul încălcării acceptă posibilitatea de a se produce o eludare a interdicției? Sau este necesar ca autorul să urmărească eludarea interdicției și, prin urmare, să acționeze în mod voit?
(b) Sau nu este necesară o eludare voluntară, fiind suficient numai ca autorul încălcării să considere posibilă o eludare a interdicției și să accepte posibilitatea producerii acesteia?”
33. Părțile din acțiunea principală, precum și Republica Franceză, Republica Italiană și Comisia Europeană au prezentat observații.
IV – Examinarea întrebărilor preliminare
34. Este indispensabilă reformularea întrebărilor adresate, în măsura în care interpretarea pe care o dăm articolului 7 din regulament diferă semnificativ de cea a instanței de trimitere și de cea a părților care au depus observații.
35. În fapt, în interpretarea noastră, această dispoziție are două părți distincte.
36. În prima parte a articolului 7, compusă din alineatele (1)-(3), regulamentul definește ceea ce este interzis. Mai precis, regulamentul interzice ca entitățile menționate în anexele IV și V la acesta să dispună de fonduri sau de resurse economice. În acest scop, pe de o parte, la alineatele (1) și (2), regulamentul impune înghețarea activelor existente și, pe de altă parte, la alineatul (3), interzice oricărei persoane ca, pe viitor, să pună la dispoziția acestor entități fonduri sau resurse economice.
37. În a doua parte a articolului 7 menționat, compusă din alineatul (4), regulamentul incriminează comportamentul al cărui efect constă în a face inoperabile interdicțiile exprimate la alineatele anterioare. Alineatul (4) este indispensabil, deoarece nu tot ce este interzis se sancționează penal în mod automat. În consecință, această dispoziție enunță însuși principiul că această infracțiune trebuie incriminată în dreptul penal. Prin referirile la alineatele (1)-(3), alineatul (4) definește foarte clar elementele materiale constitutive ale acestei infracțiuni. Printre altele, prin utilizarea termenilor „voluntar” și „deliberat”, acesta definește elementul care este deseori calificat drept „elementul intelectual sau psihologic al infracțiunii”. O infracțiune nu poate fi concepută fără această condiție.
38. Rezultă, în opinia noastră, din coroborarea articolului 7 alineatul (4) cu articolul 12 alineatul (2) din regulament că acestea definesc atât elementele materiale, cât și pe cele psihologice ale comportamentului prohibit, pe care legislația penală națională trebuie să le ia în considerare.
39. În consecință, alineatele (3) și (4) ale articolului 7 din regulament, departe de a fi în contradicție sau de a se exclude reciproc, se completează și se consolidează reciproc, alineatul (4) având drept scop asigurarea eficacității alineatelor (1)-(3), astfel cum indică și formularea sa în legătură cu aspectele menționate. În realitate, alineatul (4) dă efect deplin dispozițiilor care îi precedă și, în opinia noastră, alineatul (3) al articolului 7 nu constituie o infracțiune distinctă de cea prevăzută la alineatele (1) și (2).
40. În interpretarea noastră, constituie deci o încălcare a dispozițiilor articolului 7 din regulament orice comportament de tipul celor descrise la alineatul (4) din acest articol.
41. Prin urmare, observăm că această structură de redactare face parte din economia regulamentului, din moment ce regăsim aceeași tehnică la articolul 2 litera (b), precum și la articolul 5 alineatul (1) litera (d) din acesta. Legiuitorul Uniunii indică deci cu precizie statelor membre că înțelege că acest cadru de reglementare trebuie consolidat prin sancțiuni penale, al căror regim este lăsat la latitudinea acestora, conform articolului 16 din regulament. Această tehnică, ce constă în disocierea normelor care descriu comportamentul de normele care prevăd sancțiunea, este clasică în domeniul legislației de referință.
42. La punctul 45 din observațiile sale, Generalbundesanwalt indică faptul că prevederile normative ale regulamentului fac parte integrantă din dispozițiile represive naționale, încălcarea acestora din urmă fiind sancționată cu pedepse privative de libertate. În consecință, găsindu‑ne, așadar, într‑o situație de integrare a normei Uniunii prin referire în dreptul intern la aceasta, instanța de trimitere solicită Curții definiția termenilor care constituie, pe de o parte, elementele materiale și, pe de altă parte, elementul psihologic al infracțiunii urmărite de Generalbundesanwalt.
43. Definițiile solicitate par să privească următoarele aspecte. Livrarea cuptorului de sinterizare în circumstanțele descrise constituie „punerea la dispoziție în mod indirect a unei resurse economice”? În ce constă faptul de a „eluda” măsurile descrise la articolul 7 alineatele (1)-(3) din regulament? Care sunt condițiile „subiective” ale infracțiunii la care se referă termenii „voluntar” și „deliberat”?
44. Aceste definiții solicitate trebuie să facă obiectul unei interpretări autonome și uniforme în întreaga Uniune. Astfel, regulamentul intervine într‑un domeniu armonizat și ne trimite la drepturile statelor membre în ceea ce privește stabilirea regimului de sancțiuni aplicabile în cazul încălcării măsurilor pe care le prevede(8).
45. În plus, sensul și conținutul noțiunilor care trebuie definite trebuie căutate, înainte de toate, ținând cont de cadrul represiv în care se înscriu. Fiind vorba de materia penală, dispozițiile în care figurează aceste noțiuni trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a garanta respectarea principiilor generale ale dreptului Uniunii și, în special, a principiilor securității juridice și legalității infracțiunilor și pedepselor(9).
46. În fine, interpretarea care se impune trebuie să fie teleologică pentru a identifica și pentru a exprima ratio legis al textului a cărei eficacitate urmărește să o asigure articolul 7 alineatul (4) din regulament. Această metodă de interpretare este admisă în mod tradițional, spre deosebire de interpretarea prin analogie, care este strict interzisă în acest caz, deoarece nu respectă, prin faptul că este imprecisă, principiul legalității infracțiunilor și pedepselor.
47. În cauză, scopul urmărit de lege, respectiv, în cazul de față, de regulament, instrument de armonizare în excelență, este extrem de clar. Este vorba de a pune capăt activităților pe care le desfășoară Republica Islamică Iran pentru crearea de arme nucleare care pot fi utilizate în scopuri militare sau pot fi diseminate. Articolul 7 din regulament trebuie deci să împiedice actele sau comportamentele care pun sau riscă să pună în pericol pacea într‑o anumită parte a lumii sau în întreaga lume și să ducă la distrugeri umane masive care pot fi calificate drept genocid, indiferent dacă acest rezultat este chiar cel urmărit sau cel permis din imprudență prin atitudinea autorului. În plus, deoarece comportamentul delictual evoluează, este indispensabil ca această dispoziție să poată fi adaptată la imaginația celui care, prin diverse artificii, în special juridice, va încerca să disimuleze adevăratul scop al actelor sale.
48. Pentru a atinge scopurile vizate, este deci nu doar legitim, ci și indispensabil ca definițiile solicitate să aibă o interpretare largă, deoarece nu este vorba doar de a pedepsi ceea ce a fost deja comis, ci și de a interzice tot ce se poate imagina pentru a eluda legea și pentru a exploata lacunele sistemului.
A – Cu privire la interpretarea noțiunii „punere la dispoziție în mod indirect”, menționată la articolul 7 alineatul (3) din regulament
49. Noțiunea „punere la dispoziție în mod indirect” este utilizată la articolul 7 alineatul (3) din regulament, precum și la articolul 5 alineatul (2) din Poziția comună 2007/140. Totuși, ea nu figurează în textul paragrafului 12 din Rezoluția 1737 (2006).
50. Noțiunea de punere la dispoziție a fost interpretată de Curte în Hotărârile Möllendorf și Möllendorf‑Niehuus(10), precum și E și F(11). Este vorba de două trimiteri preliminare privind interpretarea măsurilor adoptate în vederea combaterii terorismului, formulate în termeni identici cu cei de la articolul 7 alineatul (3) din regulament.
51. În aceste hotărâri, Curtea a conferit noțiunii de punere la dispoziție o accepțiune amplă, care înglobează orice act a cărui îndeplinire este necesară pentru a permite unei persoane, unui grup sau unei entități vizate să obțină efectiv puterea de a dispune pe deplin de fonduri, de alte active financiare sau de resurse economice(12).
52. Cu alte cuvinte, noțiunea de punere la dispoziție acoperă orice transfer de proprietate.
53. În cauza care a stat la baza Hotărârii Möllendorf și Möllendorf‑Niehuus, citată anterior, Curtea a admis astfel că transcrierea definitivă a transferului dreptului de proprietate asupra unui bun imobil în registrul cadastral de o entitate vizată reprezintă o punere la dispoziție interzisă prin dispozițiile regulamentului în discuție în acea cauză. În cauza care a stat la baza Hotărârii E și F, citată anterior, Curtea a calificat în același mod fapta unui membru al unei organizații enumerate pe listă de a transmite către aceasta din urmă fonduri provenite din activități de colectare de donații și de vânzare de publicații.
54. Curtea nu a avut încă ocazia să se pronunțe asupra noțiunii de punere la dispoziție în mod indirect de fonduri sau de resurse economice.
55. În opinia noastră, această noțiune permite, înainte de toate, să se răspundă la adaptarea comportamentului delincventului și, în special, la orice act de disimulare. Astfel, începând cu momentul în care se interzice punerea la dispoziția unei entități enumerate pe listă de fonduri sau de resurse economice, aceasta se ascunde în spatele unor persoane fizice fictive sau a unor societăți‑paravan pentru a accede la surse de finanțare utilizând mijloace din ce în ce mai sofisticate în cadrul rețelelor de proliferare. Totuși, orice transfer de fonduri și de resurse economice care, indiferent de persoana căreia îi sunt transmise efectiv, poate sau riscă să aducă beneficii unei astfel de entități constituie, în mod evident, un mecanism fraudulos care trebuie interzis cu caracter general.
56. Instanța națională trebuie, în cadrul aprecierii sale suverane a faptelor, să examineze toate elementele de natură să caracterizeze existența unor legături strânse între entitatea căreia i‑au fost remise fondurile sau resursele economice și entitatea menționată în anexele IV și V la regulament. Această apreciere trebuie efectuată de la caz la caz, iar indiciile pot fi de natură foarte diferită, având legătură, de exemplu, cu deținerea de capital, cu structura organelor de conducere, cu natura schimburilor comerciale sau cu existența unor raporturi de ordin contractual.
57. Astfel, în cadrul operațiunii în discuție în prezenta cauză, nu este exclus ca Emen Survey să fi acționat în beneficiul sau sub conducerea SHIG pentru a eluda măsurile de restricție adoptate împotriva acesteia din urmă. Astfel, din interpretarea actului de acuzare și a observațiilor prezentate de Generalbundesanwalt, relevăm faptul că domnul Afrasiabi a ocupat un post de conducere în cadrul SHIG din anul 1996 până în anul 2003, înainte de a prelua conducerea Emen Survey(13). Aflăm, în egală măsură, că el a fost însărcinat de directorul unui centru secret de cercetare pentru producția de rachete să achiziționeze un cuptor de sinterizare pentru SHIG, în condițiile în care aceasta din urmă încercase deja să achiziționeze echipamente de la FCT. Observăm de asemenea că domnul Afrasiabi a achiziționat cuptorul de sinterizare pentru a produce componente de rachete în beneficiul SHIG și al industriei iraniene de rachete(14).
58. Instanța de trimitere va trebui să evalueze valoarea probantă a fiecăruia dintre aceste elemente, împreună cu dovezile de care dispune în cadrul dosarului național.
59. În lumina acestor elemente, considerăm, în consecință, că noțiunea „punere la dispoziție în mod indirect”, menționată la articolul 7 alineatul (3) din regulament, trebuie înțeleasă în sensul că acoperă livrarea și instalarea unui cuptor de sinterizare către o întreprindere iraniană, în condițiile în care aceasta acționează în cadrul unui dispozitiv fraudulos destinat să disimuleze beneficiarul efectiv al resursei economice, menționat în anexele IV și V la regulament.
60. Instanța națională trebuie să examineze de la caz la caz și în cadrul aprecierii sale suverane a faptelor toate elementele de natură să caracterizeze existența unor legături strânse între entitatea căreia i‑au fost remise fondurile sau resursele economice și entitatea menționată în anexele IV și V la regulament.
B – Cu privire la interpretarea noțiunii „resursă economică”, menționată la articolul 7 alineatul (3) din regulament
61. În prezenta cauză, înțelegem că cuptorul de sinterizare nu este operațional, deoarece nu a fost instalat programul de calculator necesar pentru punerea sa în funcțiune, și că nu a fost deci produsă nicio componentă de rachetă. Se pune deci problema dacă SHIG este în măsură să dispună, foarte concret, de o „resursă economică” în sensul articolului 7 alineatul (3) din regulament.
62. În primul rând, noțiunea de resursă economică are un sens extrem de larg, astfel cum rezultă din termenii utilizați de legiuitorul Uniunii.
63. Astfel, conform articolului 1 litera (i) din regulament, noțiunea de resursă economică acoperă „activele de orice fel[(15)] corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar care pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii”(16).
64. Noțiunea de resursă economică se referă nu doar la toate activele, de orice fel, ci și la modurile în care pot fi utilizate. Legiuitorul Uniunii are deci în vedere toate activele care, într‑un fel sau altul, pot permite beneficiarului să obțină fonduri sau servicii sau care pot fi utilizate în cadrul conceperii unei arme nucleare, ceea ce include, în consecință, totalitatea bunurilor materiale și imateriale, precum și totalitatea tehnologiilor disponibile.
65. Această definiție corespunde, de altfel, abordării foarte largi adoptate de Organizația Națiunile Unite(17).
66. Este evident că, în speță, cuptorul de sinterizare constituie, ca atare și independent de punerea sa în funcțiune, o „resursă economică” în sensul articolului 1 litera (i) din regulament. Este vorba despre un mijloc de producție destinat fabricării de componente care pot face parte din producerea și dezvoltarea unei arme nucleare. Independent de instalarea programului de calculator necesar punerii sale în funcțiune, acesta reprezintă o tehnologie de vârf, pentru a cărei achiziție Emen Survey a plătit suma de 850 000 de euro, potrivit contractului de livrare încheiat cu FCT(18). Accesul la o tehnologie atât de sofisticată alimentează, în mod evident, activitățile de cercetare și de dezvoltare și permite nu doar obținerea de fonduri, ci utilizarea acestei tehnologii în alte scopuri decât cele civile.
67. În al doilea rând, această interpretare se impune având în vedere obiectivele vizate de legiuitorul Uniunii. Astfel, este indispensabil ca noțiunea de resursă economică să aibă definiția cea mai largă posibil dacă dorim să luăm în considerare noile forme de proliferare. Trebuie abandonată ideea că statele care încearcă să producă arme nucleare se bazează pe procedeele clasice de aprovizionare. Ținând cont de globalizarea schimburilor, atât materiale, cât și imateriale, de liberalizarea progresivă a comerțului internațional și de evoluțiile tehnice și industriale, achiziția de materiale și de tehnologii sensibile se dematerializează și face obiectul unor mijloace din ce în ce mai sofisticate. În ceea ce privește echipamentele, noțiunea de resursă economică nu trebuie să vizeze exclusiv acele resurse care sunt în stare de funcționare. Ea trebuie să includă și componentele elementare și piesele separate care, puse cap la cap, permit entității vizate să obțină un material sau o sursă de finanțare. De asemenea, ea trebuie să acopere fiecare dintre tehnologiile care permit accesul și stăpânirea procedeului, cum ar fi programele pentru calculator, desenele, planurile, modelele sau know‑how‑ul tehnologic, respectiv instrucțiunile de montaj și descrierile. Astfel, fiecare dintre aceste tehnologii este, în sine, suficientă pentru a permite unei entități care figurează pe listă să o utilizeze în scopuri strategice sau comerciale.
68. În consecință, este puțin important, în opinia noastră, dacă cuptorul de sinterizare în discuție în prezenta cauză era sau nu era în stare de funcționare. Independent de instalarea programului de calculator necesar pentru punerea în funcțiune a cuptorului, tehnologia pe care o reprezintă este suficientă pentru a garanta SHIG o sursă de venituri și pentru a‑i permite să îl utilizeze în scopul activităților sale nucleare.
69. În al treilea rând, această interpretare nu este repusă în discuție de distincția operată de legiuitorul Uniunii la articolul 1 din regulament între noțiunea „tehnologii” și cea de „resurse economice” și pe care și‑a întemeiat domnul Kessel observațiile. Articolul 1 litera (d) din regulament indică faptul că termenul „«tehnologie» include programele informatice”. Conform anexei II.B la regulament, este vorba de „[t]ehnologia necesară pentru dezvoltarea, producția sau utilizarea [bunurilor vizate în anexa II.A la regulament]”, printre care figurează cuptorul de sinterizare.
70. Conform domnului Kessel, această distincție pornește de la premisa că tehnologiile sunt excluse din sfera noțiunii „resursă economică” acoperită de dispozițiile articolului 7 alineatul (3) din regulament.
71. Nu împărtășim această poziție. Distincția menționată se explică exclusiv prin conținutul și prin diversitatea măsurilor restrictive adoptate în cadrul regulamentului.
72. Astfel, noțiunea de tehnologie este utilizată în cadrul embargoului adoptat la articolele 2-6 din regulament. Este vorba de o sancțiune comercială care constă în interzicerea sau în limitarea vânzării, a furnizării, a transferului sau a exportului către Iran de bunuri și tehnologii care pot întări potențialul său nuclear. Legiuitorul Uniunii face deci dovadă de precizie în ceea ce privește mărfurile în cauză, din moment ce se pune problema de a împiedica libera lor circulație și comerțul cu un anumit stat. Mai exact, legiuitorul vizează expres bunurile și tehnologiile așa‑numite „cu dublă utilizare” acoperite prin Regulamentul nr. 1334/2000, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 394/2006.
73. Noțiunea de resursă economică este utilizată în cadrul măsurilor de organizare a înghețării activelor entităților vizate în anexele IV și V la regulament. Reamintim că este vorba despre o sancțiune financiară al cărei obiectiv este acela de a slăbi potențialul economic al entităților care figurează pe listă, împiedicându‑le accesul la resurse economice sau financiare de orice fel(19).
74. Interdicția enunțată la articolul 7 alineatul (3) din regulament se referă deci la totalitatea resurselor care, dacă sunt puse în mod direct sau indirect la dispoziția unei entități vizate în anexele IV și V la regulament, implică, în sine, un risc de deturnare în beneficiul finanțării programului nuclear iranian sau care pot fi incluse în orice fel în conceperea, în dezvoltarea, în fabricarea sau în utilizarea unei arme nucleare. Pentru a asigura coerența regimului de sancțiuni, această interdicție trebuie, în mod evident, să includă nu doar totalitatea bunurilor, ci și totalitatea tehnologiilor afectate de măsura embargoului.
75. În lumina acestor elemente, suntem de opinie că noțiunea „resursă economică”, vizată la articolul 7 alineatul (3) din regulament, trebuie deci înțeleasă în sensul în care acoperă un cuptor de sinterizare, indiferent dacă a fost sau nu a fost instalat programul informatic necesar pentru punerea sa în funcțiune.
C – Cu privire la interpretarea noțiunii „eludare”, menționată la articolul 7 alineatul (4) din regulament
76. Articolul 7 alineatul (4) din regulament prevede că „[s]e interzice participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect direct sau indirect eludarea măsurilor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) [ale aceluiași articol]”(20).
77. Eludarea legii înseamnă a o încălca, inclusiv în manieră disimulată, prin orice mijloc utilizat pentru evitarea, anihilarea sau anularea efectului interdicțiilor impuse de text. În cadrul articolului 7 alineatul (4) din regulament, aceasta înseamnă a adopta un comportament al cărui rezultat contravine complet scopului urmărit de acest articol. Cu alte cuvinte, legiuitorul Uniunii vizează orice tip de comportament care permite unei entități care figurează pe listă să dispună de fonduri sau de resurse economice cu încălcarea interdicțiilor vizate la articolul 7 alineatele (1)-(3) din regulament. Este puțin importantă natura activității la care a participat persoana sau măsura în care aceasta a contribuit la comiterea infracțiunii.
D – Cu privire la interpretarea termenilor „voluntar” și „deliberat”, menționați la articolul 7 alineatul (4) din regulament
78. La articolul 7 alineatul (4) din regulament, legiuitorul Uniunii impune ca persoana să fi acționat „voluntar” („sciemment”, „wissentlich”) și „deliberat” („volontairement”, „vorsätzlich”). Acesta definește astfel elementul psihologic al infracțiunii. Termenii au fost extrași din versiunea în limba germană, care este limba de procedură în prezenta cauză, precum și din versiunea în limba franceză.
79. Este vorba aici de a stabili natura elementului psihologic (sau subiectiv, conform termenului utilizat de instanța de trimitere) impus de text pentru ca infracțiunea să fie constituită sub acest unghi.
80. Precum subliniază instanța de trimitere, există anumite diferențe terminologice. Versiunea în limba spaniolă utilizează termenii „consciente” și „deliberada”, cea în limba engleză, „knowingly” și „intentionally”, cea în limba italiană, „consapevolmente” și „deliberatamente”, cea în limba portugheză, „consciente” și „intencional”, cea în limba română, „voluntară” și „deliberată”, iar cea în limba slovacă, „vedomá” și „úmyselná”. Conform versiunilor lingvistice ale articolului 7 alineatul (4) din regulament, termenul „voluntar” este deci înlocuit fără distincție prin termenul „intenționat” sau „deliberat”(21).
81. Termenii „voluntar” și „deliberat” trebuie să aibă o interpretare autonomă și uniformă în întreaga Uniune, iar sensul lor trebuie căutat, înainte de toate, ținând cont de principiul autonomiei dreptului penal și de principiile generale ale acestuia.
82. Aceste principii generale impun, pe de o parte, întrunirea condițiilor care trebuie să fie prezente, indiferent de tipul de infracțiune avută în vedere, și, pe de altă parte, conform prevederilor textului represiv, a condițiilor care pot fi specifice pentru un anumit tip de comportament incriminat în special.
83. Condițiile generale impun ca, în cazul realizării unui act incriminat, autorul său să acționeze cu conștiința și cu voința libere, mai precis, acestea nu trebuie să fie anihilate de probleme mentale și/sau de constrângere.
84. Prin definiție, considerăm că această condiție prealabilă și indispensabilă este în mod implicit, dar necesar, subînțeleasă. Astfel, chiar dacă acest lucru nu a fost exprimat literal în text, întreaga dispoziție ar fi contrară drepturilor fundamentale recunoscute persoanelor atât prin convențiile internaționale, cât și prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dacă această condiție nu ar fi luată în considerare.
85. Termenii „voluntar” și „deliberat” desemnează deci elementul psihologic propriu al infracțiunii incriminate aici în mod specific, astfel cum este exprimat în textul incriminator, conform exigenței de precizie impuse de principiul legalității dreptului penal.
86. Teoria penală clasică distinge două mari tipuri de vinovăție, respectiv vinovăția cu intenție, care, într‑un sens limitat, constă în urmărirea de către autor chiar a scopului interzis de lege, și vinovăția din imprudență sau din neglijență. În consecință, prin referire la litera textului, trebuie să se identifice care dintre aceste vinovății este vizată aici, prin intermediul termenilor „voluntar” și „deliberat”.
87. Indiferent de imprecizia manifestată de diferitele versiuni lingvistice ale acestor termeni, litera articolului 7 alineatul (4) din regulament ne permite să reținem că legiuitorul Uniunii a dorit să sancționeze aceste două tipuri de vinovăție.
88. Mai întâi, vinovăția cu intenție pe care am definit‑o mai sus. Este sensul expresiei utilizate de legiuitorul Uniunii atunci când vizează orice activitate „care are drept scop”.
89. Apoi, vinovăția din imprudență sau din neglijență. Astfel, după cum o demonstrează utilizarea expresiei „care are drept efect”, legiuitorul Uniunii incriminează în aceeași măsură activitatea prin care se ajunge la rezultatul dorit, chiar dacă fără intenție. Astfel, textul incriminator ia în considerare un comportament care exprimă o lipsă de disciplină socială, tradusă prin imprudență sau neglijență care conduce la rezultatul interzis.
90. În consecință, analiza articolului 7 alineatul (4) din regulament ne duce la concluzia că termenii „voluntar” și „deliberat” includ atât vinovăția cu intenție, cât și vinovăția din imprudență sau din neglijență.
91. Această interpretare pare confirmată de textul articolului 12 alineatul (2) din regulament, care dispune că „[i]nterdicțiile prevăzute la […] articolul 7 alineatul (3) nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice ori a entităților în cauză, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv rezonabil[(22)] să suspecteze faptul că acțiunile lor ar încălca aceste interdicții”.
92. Acest text înseamnă implicit, dar în mod necesar, că, dacă aceste persoane și entități ar avea un astfel de motiv rezonabil, ele nu ar fi exonerate de răspundere. Acest lucru implică din partea lor un minimum de disciplină socială care să le oblige să verifice dacă acțiunile lor sunt legale și, în cazul contrar, să se abțină de la acestea, existența motivului rezonabil rezultând din circumstanțe specifice făptuitorului și care sunt legate, spre exemplu, de natura activității sale profesionale, de calificările sale, de cadrul internațional în care acționează sau de caracterul sensibil al tehnologiei transferate.
93. Indisciplina socială se caracterizează astfel prin încălcarea unei obligații de prudență căreia persoana sau entitatea trebuie să i se conformeze sau prin omisiunea de a lua precauțiile pe care ar fi trebuit să le respecte în mod normal. În acest sens, este incriminată și persoana care, în mod obiectiv, riscă să cauzeze situația interzisă, cu condiția ca aceasta să se realizeze.
94. În consecință, prin coroborarea articolului 7 alineatul (4) cu articolul 12 alineatul (2) din regulament, putem caracteriza, cu precizia necesară, intensitatea vinovăției din imprudență sau din neglijență impusă de text.
95. În prezenta cauză, domnul Kessel era perfect conștient că săvârșește un act contrar regulamentului. În mod evident, existau motive rezonabile să suspecteze că livrarea cuptorului de sinterizare urma să permită unei entități incluse pe listă să beneficieze de o resursă economică. Astfel, reiese din elementele dosarului că domnul Kessel fusese informat de faptul că Emen Survey intenționa să placheze componente pentru rachete nucleare destinate unei entități incluse pe listă și industriei iraniene de rachete. Cu toate acestea, el a continuat să participe la această operațiune, din moment ce a livrat cuptorul de sinterizare la 20 iulie 2007 și a furnizat, în primăvara anului 2008, asistență tehnică la instalarea acestui cuptor, și aceasta după intrarea în vigoare a regulamentului. În consecință, domnul Kessel a adoptat un comportament contrar măsurilor restrictive adoptate la articolul 7 din regulament în deplină cunoștință de cauză și în mod cu totul voluntar.
96. În lumina acestor elemente, considerăm că termenii „voluntar” și „deliberat” care figurează la articolul 7 alineatul (4) din regulament trebuie interpretați în sensul că vizează orice persoană având conștiința și voința libere, care reprezintă condiții consubstanțiale ale oricărei răspunderi penale și care acționează, pe de o parte, intenționat cu scopul de a încălca interdicțiile menționate la articolul 7 alineatele (1)-(3) din regulament și, pe de altă parte, în mod imprudent sau neglijent, deși avea motive rezonabile să suspecteze că acțiunile sale vor încălca interdicțiile menționate.
V – Concluzie
97. Având în vedere considerațiile precedente, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Oberlandesgericht Düsseldorf astfel:
„1) (a) Articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului trebuie interpretat în sensul că se opune livrării și instalării unui cuptor de sinterizare către o întreprindere iraniană, în condițiile în care aceasta acționează în cadrul unui dispozitiv fraudulos destinat să disimuleze beneficiarul efectiv al resursei economice, menționat în anexele IV și V la Regulamentul nr. 423/2007, constituind astfel eludarea vizată și prohibită la articolul 7 alineatul (4) din acest regulament. Instanța națională trebuie să examineze de la caz la caz și în cadrul aprecierii sale suverane a faptelor toate elementele de natură să caracterizeze existența unor legături strânse între entitatea căreia i‑au fost remise fondurile sau resursele economice și entitatea menționată în anexele IV și V la regulament.
(b) Noțiunea «resursă economică» prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 trebuie înțeleasă în sensul în care acoperă un cuptor de sinterizare, indiferent dacă a fost sau nu a fost instalat programul informatic necesar pentru punerea sa în funcțiune.
2) (a) Noțiunea «eludare» utilizată la articolul 7 alineatul (4) din regulament trebuie interpretată în sensul că desemnează comportamentul, de orice fel, al oricărei persoane care participă la o activitate care are drept scop sau efect eludarea interdicțiilor prevăzute la alineatele (1)-(3) din acest articol.
(b) Termenii «voluntar» și «deliberat» care figurează la articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 423/2007 trebuie interpretați în sensul că vizează orice persoană având conștiința și voința libere, care reprezintă condiții consubstanțiale ale oricărei răspunderi penale și care acționează, pe de o parte, intenționat cu scopul de a încălca interdicțiile menționate la articolul 7 alineatele (1)-(3) din regulament și, pe de altă parte, în mod imprudent sau neglijent, deși avea motive rezonabile să suspecteze că acțiunile sale vor încălca interdicțiile menționate.”
1 – Limba originală: franceza.
2 – Regulamentul Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 103, p. 1, denumit în continuare „regulamentul”).
3 – Tratat deschis pentru semnare la Londra, la Moscova și la Washington la 1 iulie 1968 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 729, p. 161).
4– A se vedea Étude Raoul‑Dandurand n° 21, Lewis, I., Prolifération nucléaire par et au profit des acteurs non étatiques – Prévenir la menace. A se vedea și nota elaborată de Fondation pour la Recherche Stratégique, Schlumberger, G., și Gruselle, B., Pour une politique cohérente de lutte contre les réseaux de prolifération, 4 ianuarie 2007, Fondation pour la Recherche Stratégique, Recherches & Documents, Gruselle, B., Réseaux et financement de la prolifération, 3 martie 2007, și nota elaborată de Fondation pour la Recherche Stratégique, Gruselle, B., Quelle politique de sanctions face à la prolifération?, 28 iunie 2007.
5 – Poziția comună a Consiliului din 27 februarie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 61, p. 49).
6 – A se vedea Regulamentul (CE) nr. 1334/2000 al Consiliului din 22 iunie 2000 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor de articole și tehnologie cu dublă utilizare (JO L 159, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 12, p. 76), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 394/2006 al Consiliului din 24 februarie 2006 (JO L 74, p. 1).
7 – Regulamentul Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 (JO L 281, p. 1).
8 – Articolul 16 alineatul (1) din regulament.
9 – Hotărârea din 29 aprilie 2010, M și alții (C‑340/08, Rep., p. I‑3913, punctele 64 și 65, precum și jurisprudența citată).
10 – Hotărârea din 11 octombrie 2007 (C‑117/06, Rep., p. I‑8361). Această hotărâre privește interpretarea articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al‑Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce‑i privește pe talibanii din Afganistan (JO L 139, p. 9, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 189), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 561/2003 din 27 martie 2003 (JO L 82, p. 1, Ediție specială, 18/vol. 2, p. 29).
11 – Hotărârea din 29 iunie 2010 (C‑550/09, Rep., p. I‑6213). Această hotărâre privește interpretarea articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO L 344, p. 70, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169).
12 – Hotărârile citate anterior Möllendorf și Möllendorf‑Niehuus (punctele 50 și 51), precum și E și F (punctele 66 și 67).
13 – Observăm, cu toate acestea, din interpretarea punctului 12 din observațiile depuse de domnul Kessel, că Emen Survey nu este controlată de SHIG, aceasta din urmă nedeținând nici majoritatea capitalului social al Emen Survey, nici alte drepturi speciale.
14 – Punctele 1, 9, 11, 12 și 17 din decizia de trimitere.
15 – Sublinierea noastră.
16 – A se vedea, prin analogie, Hotărârea E și F, citată anterior (punctul 69).
17 – Astfel, într‑un document de informare din 11 septembrie 2009, intitulat Gel des avoirs: explication des termes (disponibil pe site‑ul internet al Organizației Națiunilor Unite la adresa următoare: ), Comitetul de sancțiuni din cadrul Consiliului de Securitate a definit noțiunea de resurse economice ca aplicându‑se „tuturor tipurilor de active, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, reale sau potențiale, care nu sunt fonduri, dar care ar putea fi utilizate pentru obținerea de fonduri, de bunuri sau de servicii”, ca de exemplu, terenurile, clădirile, echipamentele, inclusiv calculatoarele, programele pentru calculator, instrumentele și mașinile, mobilele, operele de artă, pietrele prețioase, bijuteriile și aurul, materiile prime, armele, drepturile de proprietate intelectuală sau găzduirea de site‑uri web, precum și orice alte active reale sau potențiale.
18 – Înțelegem din observațiile depuse de Generalbundesanwalt că acest contract încheiat între domnii Kessel și Afrasiabi includea livrarea și instalarea unui cuptor de sinterizare conceput de FCT, dar nu includea instalarea programului pentru calculator furnizat de această societate, acest program fiind disponibil în mod liber în Iran.
19 – A se vedea, prin analogie, Hotărârea M și alții, citată anterior (punctul 52 și jurisprudența citată).
20 – Poziția comună 2007/140 și Rezoluția 1737 (2006) nu conțin nicio dispoziție echivalentă [cu excepția articolului 1 alineatul (2) litera (c) din Poziția comună privind măsurile de embargo], astfel încât conținutul articolului 7 alineatul (4) din regulament nu poate să rezulte decât din analiza acestui regulament.
21 – Știm că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, diferitele versiuni lingvistice ale unui text al Uniunii trebuie interpretate uniform. În consecință, dacă aceste versiuni sunt divergente, trebuie să interpretăm articolul 7 alineatul (4) din regulament în funcție nu doar de economia generală și de finalitatea regulamentului, ci și ținând cont de textul și de obiectul Rezoluției 1737 (2006) [Hotărârea M și alții, citată anterior (punctul 44 și jurisprudența citată)].
22 – Sublinierea noastră.
Full & Egal Universal Law Academy