7.5.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 139/14
Recurs introdus la 22 februarie 2011 de Longevity Health Products, Inc. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) pronunțate la 16 decembrie 2010 în cauza T-363/09, Longevity Health Products, Inc./Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Gruppo Lepetit SpA
(Cauza C-81/11 P)
2011/C 139/25
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Longevity Health Products, Inc. (reprezentant: J. Korab, Rechtsanwalt)
Celelalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Gruppo Lepetit SpA
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
admiterea recursului formulat de societatea Longevity Health Products, Inc.;
—
anularea Hotărârii Tribunalului din 16 decembrie 2010 în cauza T-363/09;
—
obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Recurenta susține că Tribunalul a încălcat dreptul său la un proces echitabil prin faptul că nu a acordat un termen suplimentar recurentei pentru a răspunde la susținerile OAPI.
Aceasta susține de asemenea că Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la argumentele invocate de titularul mărcii privind riscul de confuzie.
Full & Egal Universal Law Academy