21.5.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 152/18
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Upper Tribunal (Regatul Unit) la 25 martie 2011 — Secretary of State for Work and Pensions/Margita Punakova
(Cauza C-148/11)
2011/C 152/32
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
Upper Tribunal
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Secretary of State for Work and Pensions
Pârâtă: Margita Punakova
Întrebările preliminare
În împrejurări în care reclamanta:
(a)
este cetățean al Republicii Cehe;
(b)
a sosit pe teritoriul Regatului Unit înainte ca țara sa să adere la Uniunea Europeană;
(c)
a rămas în Regatul Unit după aderare;
(d)
ulterior s-a înregistrat ca lucrător care desfășoară activități independente în sensul articolului 49 TFUE (ex-articolul 43 CE);
(e)
nu mai are statut de lucrător care desfășoară activități independente, și
(f)
este persoana care asigură în fapt îngrijirea unui copil care și-a început studiile în cadrul sistemului de învățământ general în timp ce aceasta avea statutul de lucrător care desfășoară activități independente,
aceasta are drept de ședere în Regatul Unit în baza următoarelor aspecte:
(a)
se aplică Regulamentul nr. 1612/68 (1), coroborat cu argumentația Curții Europene de Justiție din Hotărârea Baumbast și R/Secretary of State for the Home Department (C-413/99, Rec., p. I-7091), din Hotărârea London Borough of Harrow/Ibrahim pronunțată în cauza C-310/08 și din Hotărârea Teixeira/London Borough of Lambeth, pronunțată în cauza C-480/08;
(b)
există un principiu general de drept al Uniunii Europene care echivalează situația lucrătorilor care desfășoară activități salariate cu cea a lucrătorilor care desfășoară activități independente;
(c)
dacă reclamanta nu ar avea drept de ședere, acest lucru ar împiedica sau ar descuraja libertatea de stabilire, sau
(d)
pe alt temei?
(1) JO L 257, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 11.
Full & Egal Universal Law Academy