9.7.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 204/15
Recurs introdus la 28 aprilie 2011 de Republica Italiană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) pronunțate la 3 februarie 2011 în cauza T-3/09, Republica Italiană/Comisia Europeană
(Cauza C-200/11 P)
2011/C 204/29
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Republica Italiană (reprezentant: P. Gentili, avvocato dello Stato)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
Anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-3/09 și, pronunțându-se asupra fondului, anularea Deciziei Comisiei din 21 octombrie 2008 privind ajutorul de stat C 20/2008 (fost N 62/2008) pe care Italia intenționează să îl pună în aplicare prin modificarea schemei N 59/2004 privind un mecanism temporar de protecție a sectorului construcțiilor navale, cu numărul C(2008) 6015 final.
Motivele și principalele argumente
Republica Italiană a atacat cu recurs la Curtea de Justiție Hotărârea din 3 februarie 2011 în cauza T-3/09, prin care Tribunalul Uniunii Europene a respins acțiunea Italiei împotriva Deciziei Comisiei din 21 octombrie 2008 privind ajutorul de stat C 20/2008 (fost N 62/2008) pe care Italia intenționează să îl pună în aplicare prin modificarea schemei N 59/2004 privind un mecanism temporar de protecție a sectorului construcțiilor navale, cu numărul C(2008) 6015 final, notificată Republicii Italiene la 22 octombrie 2008 prin nota nr. SG-Greffe (2008) D/206436 din 22 octombrie 2008.
În susținerea recursului, Republica Italiană a invocat:
Primul motiv. Eroare de fapt și încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE și a articolului 88 alineatul (3) CE, a articolului 1 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 (1) și a articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 (2)
Prin Legea finanțelor pentru anul 2008, Italia a intenționat numai să suplimenteze bugetul pentru susținerea sectorului construcțiilor navale prevăzut de Legea finanțelor pentru anul 2004 și de Decretul ministerial (DM) din 2 februarie 2004, deja autorizat de Comisie în temeiul Regulamentului (CE) 1177/2002 (3) (Regulamentul MDT), fără să modifice condițiile ajutorului propriu-zis sau întreprinderile și contractele care puteau beneficia de acesta. Astfel, bugetul se epuizase, întrucât se înregistraseră mai multe solicitări decât se prevăzuse. Prin structura sa intrinsecă, acest tip de ajutor nu poate avea o valoare globală prestabilită; prin urmare, a suplimenta bugetul nu poate însemna a introduce o modificare substanțială a ajutorului deja autorizat, respectiv un ajutor nou. Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că nu a ținut cont de aceste date.
Al doilea motiv. Încălcarea articolelor 2, 3, 4 și 5 din Regulamentul (CE) nr. 1177/2002
Comisia a considerat că Legea finanțelor pentru anul 2008 constituia un ajutor nou pentru că schema prevăzută de Regulamentul MDT expirase la 31 martie 2005 și nu mai era aplicabilă după data respectivă. Acest lucru nu este exact, întrucât data menționată reprezenta numai data limită până la care trebuiau să fie încheiate contractele de construcții navale care puteau beneficia de ajutor; același regulament prevedea însă că ajutoarele trebuiau să fie acordate întreprinderilor care ar fi predat navele în termen de trei ani de la data încheierii contractului (cu excepția unei prelungiri de maximum trei ani). Prin urmare, regulamentul putea fi aplicat contractelor respective cel puțin până la 31 martie 2008. Legea finanțelor pentru anul 2008, care a fost aprobată la 24 decembrie 2007, este tocmai o măsură de aplicare a regulamentului menită să permită plata ajutoarelor pentru toate contractele încheiate până la 31 martie 2005. Prin urmare, această măsură își avea temeiul juridic în Regulamentul MDT, pe care Comisia ar fi trebuit să îl aplice pentru a o autoriza. Tribunalul a considerat în mod eronat că de la 31 martie 2005 a încetat competența Comisiei de a evalua măsuri referitoare la construcțiile navale în temeiul Regulamentului MDT, chiar dacă acestea se refereau la contracte încheiate înainte de 31 martie 2005.
Al treilea motiv. Încălcarea articolului 87 alineatele (2) și (3) CE și a articolului 88 alineatul (3) CE. Încălcarea unor norme fundamentale de procedură prin lipsă de motivare (articolul 253 CE)
Comisia a reținut că nicio normă din tratat sau din alte izvoare de drept nu stipula că ajutorul prevăzut de Legea finanțelor pentru anul 2008 trebuia să fie compatibil cu piața comună. Acest lucru este eronat, întrucât era vorba despre protecția sectorului comunitar al construcțiilor navale față de dumpingul coreean, fapt care ar fi putut determina aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (b) (proiecte comunitare de interes major) sau a articolului 87 alineatul (3) litera (c) (ajutoare pentru dezvoltarea unui anumit sector economic), și în orice caz aplicarea principiului proporționalității: astfel, a susține numai unele contracte și pe altele nu pentru că se epuizase bugetul ar fi constituit un mijloc disproporționat de protecție a finanțelor publice, întrucât ar fi determinat o denaturare gravă a concurenței dintre întreprinderile interesate. Comisia nu a analizat niciunul dintre aceste posibile motive de derogare de la interzicerea ajutoarelor de stat. Tribunalul a reținut în mod greșit că Italia nu a prezentat niciun motiv de derogare de la interzicerea ajutoarelor de stat, în special sub aspectul inegalității de tratament și al denaturării concurenței care s-ar fi produs în cazul în care ajutoarele nu ar fi fost acordate unor întreprinderi și ar fi fost acordate altora, care se aflau în aceeași situație. De asemenea, acesta a apreciat în mod eronat că decizia Comisiei era motivată corespunzător.
Al patrulea motiv. Încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și egalității de tratament (nediscriminării)
Totuși, după ce Comisia a aprobat schema prevăzută de DM din 2 februarie 2004, exista o încredere legitimă că urma să fie aprobată și o lege care se limita la suplimentarea bugetului pentru aceeași schemă. În plus, acest lucru era impus de principiul egalității de tratament sau al nediscriminării, întrucât, din cauza epuizării bugetului, numai unii operatori primiseră ajutorul, iar alții, care se aflau într-o situație identică, nu îl primiseră. Tribunalul a considerat în mod eronat că era clar pentru Italia și pentru persoanele interesate că decizia de aprobare din anul 2004 limita ajutoarele care puteau fi acordate la suma totală de 10 milioane de euro. Dimpotrivă, subzista încrederea că toate persoanele îndreptățite puteau obține ajutorul.
(1) JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41.
(2) JO L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42.
(3) JO L 172, p. 1.
Full & Egal Universal Law Academy