23.7.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 219/3
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Grondwettelijk Hof (Belgia) la 28 aprilie 2011 — All Projects & Developments NV și alții
(Cauza C-203/11)
2011/C 219/05
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Grondwettelijk Hof
Părțile din acțiunea principală
Reclamante:
All Projects & Developments NV
Bouw- en Coördinatiekantoor Andries NV
Belgische Gronden Reserve NV
Bouwonderneming Ooms NV
Bouwwerken Taelman NV
Brummo NV
Cordeel Zetel Temse NV
DMI Vastgoed NV
Dumobil NV
Durabrik NV
Eijssen NV
Elbeko NV
Entro NV
Extensa NV
Flanders Immo JB NV
Green Corner NV
Huysman Bouw NV
Imano BVBA
Immpact Ontwikkeling NV
Invest Group Dewaele NV
Invimmo NV
Kwadraat NV
Liburni NV
Lotinvest NV
Matexi NV
Novus NV
Plan & Bouw NV
7Senses Real Estate NV
Sibomat NV
Tradiplan NV
Uma Invest NV
Versluys Bouwgroep BVBA
Villabouw Francis Bostoen NV
Willemen General Contractor NV
Wilma Project Development NV
Woningbureau Paul Huyzentruyt NV
Intervenienți:
Ministerraad
Vlaamse regering
Immo Vilvo NV
PSR Brownfield Developers NV
College van de Franse Gemeenschapscommissie
Franse Gemeenschapsregering
Întrebările preliminare
1.
Articolele 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în mod individual sau coroborate cu Decizia 2005/842/CE (1) a Comisiei din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE la ajutorul de stat sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general, trebuie interpretate în sensul că impun ca măsurile prevăzute la articolele 3.1.3 și 3.1.10, la articolul 4.1.20 paragraful 3 alineatul 2 și la articolele 4.1.21 și 4.1.23 din Decretul Regiunii Flamande din 27 martie 2009 privind politica funciară și imobiliară să fie notificate Comisiei Europene înainte de adoptarea sau de intrarea în vigoare a acestor dispoziții?
2.
O reglementare care impune de jure operatorilor privați, al căror proiect de parcelare sau de construcții prezintă o anumită dimensiune minimă, o obligație socială de cel puțin 10 % și de cel mult 20 % din acel proiect de parcelare sau de construcții, care poate fi executată in natura sau prin plata unei sume de 50 000 de euro pentru fiecare parcelă socială sau pentru fiecare locuință socială neconstruită, trebuie examinată din perspectiva libertății de stabilire, a libertății de a presta servicii sau a liberei circulații a capitalurilor sau trebuie calificată drept o reglementare complexă care trebuie examinată din perspectiva fiecăreia dintre aceste libertăți?
3.
Articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (j) din Directiva 2006/123/CE (2) a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne se aplică unei contribuții obligatorii a unor operatori privați pentru construirea de locuințe sociale și de apartamente, care este aplicată de jure ca obligație socială în legătură cu orice autorizație de construcție sau de parcelare pentru un proiect care prezintă o dimensiune minimă stabilită prin lege, în cadrul căruia locuințele sociale construite sunt achiziționate, la prețuri maxime stabilite în prealabil, de societăți de gestionare a construcției de locuințe sociale pentru a fi închiriate unei categorii largi de persoane private sau pentru a fi vândute, prin subrogarea societăților de gestionare a construcției de locuințe sociale, către persoane private care fac parte din aceeași categorie?
4.
În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare preliminară, noțiunea „cerință care trebuie evaluată” cuprinsă la articolul 15 din Directiva 2006/123 trebuie interpretată în sensul că include o obligație a operatorilor privați de a contribui suplimentar sau ca parte a activității lor uzuale la construcția de locuințe sociale și de a transmite locuințele construite, la prețuri maxime stabilite, autorităților parastatale sau prin subrogarea acestora, deși operatorii privați respectivi nu dispun de alt drept de inițiativă pe piața locuințelor sociale?
5.
În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare preliminară, atunci când instanța națională
(a)
constată că, potrivit articolului 15 din Directiva 2006/123, o nouă cerință care trebuie evaluată nu a fost evaluată într-un mod specific, în conformitate cu articolul 15 alineatul (6) din această directivă, și
(b)
constată că această nouă cerință nu a fost notificată potrivit articolului 15 alineatul (7) din directiva menționată,
aceasta trebuie să stabilească o sancțiune și, în caz afirmativ, care este sancțiunea pe care trebuie să stabilească?
6.
În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare preliminară, noțiunea „cerință interzisă”, cuprinsă la articolul 14 din Directiva 2006/123, trebuie interpretată în sensul că interzice o reglementare națională nu doar în ipotezele menționate în acest articol, în cazul în care condiționează accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia de o cerință, ci și atunci când reglementarea în cauză prevede doar că neîndeplinirea acestei cerințe are ca efect neacordarea compensației financiare pentru prestarea unui serviciu prevăzut de lege și nerambursarea garanției financiare plătite pentru prestarea acestui serviciu?
7.
În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare preliminară, noțiunea „operator concurent” cuprinsă la articolul 14 punctul 6 din Directiva 2006/123 trebuie interpretată în sensul că se aplică și în cazul unui organism public ale cărui sarcini se pot suprapune parțial cu cele ale prestatorilor de servicii, dacă acesta ia deciziile menționate la articolul 14 punctul 6 din directiva menționată și totodată are obligația, în ultima etapă a unui sistem în mai multe trepte, de a cumpăra locuințele sociale care au fost construite de un prestator de servicii în vederea îndeplinirii obligației sociale care îi revine?
8.
(a)
În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare preliminară, noțiunea „regim de autorizare” cuprinsă la articolul 4 punctul 6 din Directiva 2006/123 trebuie interpretată în sensul că se aplică certificatelor acordate de un organism public, după ce autorizația inițială de construcție sau de parcelare a fost deja acordată, care sunt necesare pentru a avea dreptul la o serie de compensații pentru îndeplinirea unei obligații sociale, aflată de jure în legătură cu autorizația inițială și care, totodată, sunt necesare pentru a avea dreptul la rambursarea garanțiilor financiare plătite în mod obligatoriu de prestatorul de servicii în favoarea acestui organism public?
(b)
În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare preliminară, noțiunea „regim de autorizare” cuprinsă la articolul 4 punctul 6 din Directiva 2006/123 trebuie interpretată în sensul că se aplică unei convenții încheiate de un operator privat cu un organism public, în temeiul unei norme legale, în cadrul cesiunii în favoarea organismului public a dreptului de vânzare a unei locuințe sociale construite de acest operator privat în vederea îndeplinirii unei obligații sociale in natura, aflată de jure în legătură o autorizație de construcție sau de parcelare, ținând seama de faptul că încheierea convenției reprezintă o condiție pentru acordarea acestei autorizații?
9.
Articolele 49 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că interzic o reglementare care prevede că acordarea unei autorizații de construcție sau de parcelare pentru un proiect cu o anumită dimensiune minimă se află de jure în legătură cu o obligație socială care constă în construcția de locuințe sociale reprezentând un anumit procent din proiect, care ulterior trebuie să fie vândute la prețuri plafonate unui organism public sau prin subrogarea acestuia?
10.
Articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice o reglementare care prevede că acordarea unei autorizații de construcție sau de parcelare pentru un proiect cu o anumită dimensiune minimă se află de jure în legătură cu o obligație socială care constă în construcția de locuințe sociale reprezentând un anumit procent din proiect, care ulterior trebuie să fie vândute la prețuri plafonate unui organism public sau prin subrogarea acestuia?
11.
Noțiunea „contract de achiziții publice de lucrări” cuprinsă la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2004/18/CE (3) a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii trebuie interpretată în sensul că se aplică unei reglementări care prevede că acordarea unei autorizații de construcție sau de parcelare pentru un proiect cu o anumită dimensiune minimă se află de jure în legătură cu o obligație socială care constă în construcția de locuințe sociale reprezentând un anumit procent din proiect, care ulterior trebuie să fie vândute la prețuri plafonate unui organism public sau prin subrogarea acestuia?
12.
Articolele 21, 45, 49, 56 și 63 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolele 22 și 24 din Directiva 2004/38/CE (4) a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretate în sensul că se opun regimului instituit prin cartea 5 din Decretul Regiunii Flamande din 27 martie 2009 privind politica funciară și imobiliară, intitulată „A locui în propria regiune”, care condiționează, în anumite comune denumite „comune țintă”, cesionarea terenurilor și a construcțiilor ridicate pe aceste terenuri de demonstrarea, de către cumpărător sau de către chiriaș, a unei legături suficiente cu aceste comune, în sensul articolului 5.2.1 paragraful 2 din decret?
(1) JO L 312, p. 67, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 186.
(2) JO L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50.
(3) JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116.
(4) JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56.
Full & Egal Universal Law Academy