10.9.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 269/31
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Hof van Cassatie (Belgia) la 30 iunie 2011 — ProRail NV/Xpedys NV și alții
(Cauza C-332/11)
2011/C 269/59
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Hof van Cassatie
Părțile din acțiunea principală
Recurentă: ProRail NV
Intimate:
Xpedys NV
FAG Kugelfischer GmbH
DB Schenker Rail Nederland NV
Nationale Maatschappij der Belgische Spoorwegen NV
Întrebarea preliminară
Având în vedere reglementarea europeană privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială și principiul prevăzut la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor (1), potrivit căruia o hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la o procedură specială, articolele 1 și 17 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (2) trebuie interpretate în sensul că instanța care dispune efectuarea unei expertize judiciare care trebuie efectuată parțial în statul membru al acestei instanțe și parțial în alt stat membru, pentru aducerea directă la îndeplinire a acestei din urmă părți, are obligația să recurgă în mod individual și exclusiv la procedura instituită prin articolul 17 din regulamentul menționat sau aceste articole trebuie interpretate în sensul că expertului judiciar desemnat de acest stat i se poate încredința și în afara domeniului dispozițiilor Regulamentului nr. 1206/2001 o expertiză care trebuie efectuată parțial în alt stat membru al Uniunii Europene?
(1) Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (JO L 174, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 138).
Full & Egal Universal Law Academy