24.9.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 282/12
Recurs introdus la 14 iulie 2011 de Power-One Italy SpA împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șasea) pronunțate la 24 mai 2011 în cauza T-489/08, Power-One Italy SpA/Comisia Europeană
(Cauza C-372/11 P)
2011/C 282/23
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Power-One Italy SpA (reprezentanți: A. Giussani și R. Giuffrida, avocați)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
Anularea Ordonanței Tribunalului (Camera a șasea) în cauza T-489/08, pronunțată la 24 mai 2011, și, în consecință:
—
constatarea și declararea încălcării de către Comisia Europeană a articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1655/2000 (1), a articolului 14 NAS (2) și a principiului general de drept privind încrederea legitimă;
—
în măsura în care stadiul procedurii permite aceasta, constatarea și declararea legăturii de cauzalitate dintre comportamentul Comisiei și prejudiciile care au fost și continuă să fie suferite de Power-One și, în consecință, obligarea Uniunii în temeiul articolului 268 TFUE (ex-articolul 235 CE) la repararea tuturor prejudiciilor suferite de Power-One Italy SpA și cuantificate la 2 876 188,99 euro, respectiv la plata costului suportat pentru proiectul PNEUMA, astfel cum rezultă din documentația anexată la cererea de recurs și care se află deja în posesia Comisiei și este invocată în cauză.
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului formulat recurenta invocă, în primul rând, o încălcare a principiului general de drept privind încrederea legitimă și o motivare insuficientă și contradictorie în ceea ce privește existența unui abuz de procedură.
Tribunalul susține, la punctul 47 din ordonanța atacată, că reclamanta ar fi putut obține în urma anulării deciziei Comisiei un avantaj mai mare decât sumele restituite, corespunzător recuperării întregului sprijin financiar prevăzut pentru proiectul în cauză, și că „se poate considera că plata acestei din urmă sume cu titlu de reparare a prejudiciilor este strâns legată de anularea deciziei în cauză”, motivând astfel importanța acordată abuzului de procedură. Prin urmare, Tribunalul ar proceda, în mod arbitrar, la o fragmentare a cererii formulate de reclamantă, a unității substanțiale a actelor în care a constat comportamentul cauzator de prejudicii, precum și a evenimentului cauzator de prejudicii, reprezentat de cheltuielile totale suportate. În consecință, acceptarea excepției formulate de Comisie nu ar fi motivată corespunzător.
Al doilea motiv pe care se întemeiază recursul se referă la o încălcare a principiului general de drept privind încrederea legitimă și la o aplicare eronată a normelor privind sarcina probei și obținerea probelor, precum și la o motivare insuficientă și contradictorie a susținerilor referitoare la prejudiciul restant.
În ordonanța Tribunalului, la punctul 55, se precizează că „acțiunea nu indică natura și întinderea prejudiciului restant pe care reclamanta l-ar fi suferit” și că „acțiunea nu menționează deloc motivele pentru care reclamanta consideră că prejudiciul restant poate fi atribuit revocării finanțării proiectului în cauză de către Comisie”. În această privință, ar trebui arătat că prejudiciul suferit de societatea recurentă poate fi identificat numai in re ipsa, în cazul în care finanțarea în cauză ar avea un scop funcțional precis, identificabil în cadrul proiectului realizat, iar revocarea acesteia ar putea doar să coincidă cu susținerea unui cost pe care, în lipsa contribuției, societatea recurentă nu ar fi trebuit să îl suporte. Argumentele menționate anterior, detaliate deja în cadrul observațiilor referitoare la excepția de inadmisibilitate formulată de Comisie (observații la care fusese anexat și bilanțul societății recurente), nu au fost evaluate de instanța sesizată, care s-a limitat să conteste lipsa de dovezi cu privire la prejudiciul suferit.
În sfârșit, recurenta invocă o încălcare a principiului general de drept privind încrederea legitimă și o aplicare eronată a normelor privind sarcina probei și obținerea probelor, precum și lipsa unei evaluări a faptelor decisive pentru litigiul în cauză, cu referire la legătura de cauzalitate.
În ceea ce privește susținerile referitoare la legătura de cauzalitate, la punctul 57 din ordonanța atacată Tribunalul arată că societatea reclamantă „nu furnizează nicio informație cu privire la efectul comportamentului în discuție asupra faptului că reclamanta a susținut costurile proiectului în cauză care depășeau suma maximă pentru care Comisia își luase angajamentul”. Potrivit recurentei, este evident că în speță Tribunalul a săvârșit o eroare materială în aprecierea faptelor care rezultă din documentele prezentate în instanță. În esență, Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă prezentate, negând existența unei legături de cauzalitate evidente între comportamentul Comisiei și prejudiciul suferit de societatea recurentă. Astfel, Tribunalul nu ar fi luat în considerare, în motivarea hotărârii sale, împrejurări deja invocate în cererea introductivă în primă instanță, precum și prin intermediul observațiilor depuse ulterior. Din susținerile societății recurente ar reieși, în special, caracterul accesoriu, iar nu esențial, al pretinsei neîndepliniri a obligațiilor de către aceasta, constând într-o întârziere în completarea documentației, în cazul unui proiect realizat în întregime.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1655/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 privind Instrumentul financiar pentru mediu (LIFE) (JO L 192, p. 1).
(2) Norme Administrative Standard anexate la acordul de grant semnat.
Full & Egal Universal Law Academy