19.11.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 340/10
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunale di Palermo — Sezione Distaccata di Bagheria (Italia) la 7 septembrie 2011 — Paola Galioto/Maria Guccione și alții
(Cauza C-464/11)
2011/C 340/18
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Palermo — Sezione Distaccata di Bagheria
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Paola Galioto
Pârâți: Maria Guccione, Maria Piera Savona, Fabio Savona
Întrebările preliminare
1.
Articolele 3 și 4 din Directiva 2008/52/CE (1), care se referă la eficacitatea și competența mediatorului, pot fi interpretate în sensul că impun ca mediatorul să aibă și competențe în domeniul juridic și ca alegerea mediatorului de către responsabilul organismului să aibă loc ținând seama de cunoștințele specifice și de experiența profesională în materia care face obiectul litigiului?
2.
Articolul 1 din Directiva 2008/52/CE poate fi interpretat în sensul că impune criterii de competență teritorială pentru organismele de mediere care au scopul de a facilita accesul la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor și de a promova soluționarea pe cale amiabilă a acestora?
3.
Articolul 1 din Directiva 2008/52/CE, care se referă la relația echilibrată între mediere și procedurile judiciare, articolul 3 litera (a) și considerentele (10) și (13) ale Directivei 2008/52/CE, care se referă la caracterul central absolut al voinței părților în organizarea procedurii de mediere și în decizia privind încheierea acesteia, pot fi interpretate în sensul că, atunci când nu se ajunge la un acord amiabil și spontan, mediatorul poate formula o propunere de conciliere cu excepția cazului în care părțile îi cer în comun să nu facă acest lucru (deoarece consideră că procedura de mediere trebuie să se încheie)?
(1) JO L 136, p. 3.
Full & Egal Universal Law Academy