21.4.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 118/9
Recurs introdus la 8 decembrie 2011 de Timsas Srl împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 20 septembrie 2011 în cauzele conexate T-394/08, T-408/08, T-453/08 și T-454/08, Regione autonoma della Sardegna și alții/Comisia
(Cauza C-632/11 P)
2012/C 118/14
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Timsas Srl (reprezentanți: D. Dodaro și S. Pinna, avocați)
Celelalte părți în proces: Comisia Europeană, Regione autonoma della Sardegna, Selene di Alessandra Cannas Sas și alții
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii Tribunalului pronunțate la 20 septembrie 2011 în cauzele conexate T-394/08, T-408/08, T-453/08 și T-454/08, în măsura în care prin aceasta se respinge motivul recurentei întemeiat pe lipsa de motivare în ceea ce privește aprecierea efectului de stimulare al ajutoarelor în litigiu;
—
anularea Deciziei 2008/854/CE a Comisiei din 2 iulie 2008 privind schema de ajutor de stat „Legea regională nr. 9 din 1998 — utilizarea abuzivă a ajutorului N 272/98” C 1/04 (ex NN 158/03 și CP 15/2003) (JO L 302, p. 9);
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două grade de jurisdicție.
Motivele și principalele argumente
Hotărârea atacată ar fi afectată de un viciu constând în denaturarea motivelor invocate, de o eroare de drept și de o motivare ilogică și contradictorie. În special, recurenta pretinde că Tribunalul nu a motivat, nici măcar în mod implicit, respingerea criticilor întemeiate pe săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite în ceea ce privește aprecierea efectului de stimulare al ajutorului. Tribunalul a afirmat că „este vorba […] doar de a examina dacă reclamantele au demonstrat existența, în speță, a unor împrejurări susceptibile să asigure efectul de stimulare al schemei în litigiu, chiar în absența introducerii cererii anterior începerii executării proiectelor în cauză”, însă nu ar fi declarat că reclamantele nu au făcut această demonstrație și că nu au prezentat niciun argument pe baza căruia să poată fi înțeles temeiul unei asemenea convingeri (cu totul implicite).
Afirmațiile de la punctul 227 din hotărâre, potrivit cărora Comisia nu era obligată să examineze împrejurările particulare proprii beneficiarilor individuali, ar fi insuficiente și contradictorii. Ar fi incomprehensibil cum ar putea reclamantele să argumenteze existența efectului de stimulare altfel decât prezentând circumstanțele propriului caz: Comisia și, în cadrul procedurii acțiunii în anulare, Tribunalul ar fi trebuit să deducă un principiu uniform obiectivând poziția reprezentată de fiecare parte, care poate fi considerată particulară sau specifică părții respective numai în raport cu datele concrete, dar care se pretează de asemenea unui enunț general și abstract.
În sfârșit, atât Comisia în decizia în litigiu, cât și Tribunalul în hotărârea atacată ar fi denaturat intențiile recurentei, atribuindu-i acesteia scopul de a transpune la nivel individual o decizie care avea ca referință un regim general și, din cauza acestei ambiguități, ar fi renunțat în mod eronat să examineze impactul pe care elementele supuse atenției lor de către recurentă îl puteau avea asupra evaluării implicațiilor schemei de ajutor în termeni generali.
Full & Egal Universal Law Academy