18.2.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 49/19
Recurs introdus la 19 decembrie 2011 de Mindo Srl împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 5 octombrie 2011 în cauza T-19/06, Mindo Srl/Comisia Europeană
(Cauza C-652/11)
2012/C 49/32
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Mindo Srl (reprezentanți: C. Osti, A. Prastaro, G. Mastrantonio, avocați)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
anularea în totalitate a Hotărârii Tribunalului din 5 octombrie 2011 pronunțate în cauza T-19/06, Mindo/Comisia, și în consecință
—
trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare, pentru a se pronunța pe fond, întrucât hotărârea atacată a lipsit Mindo de dreptul la un control jurisdicțional complet în primă instanță,
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Recursul este întemeiat pe următoarele motive de drept:
Tribunalul afirmă că Mindo nu are interesul de a continua procedura, întrucât nu ar profita cu nimic în urma anulării hotărârii contestate, nici în raport cu o acțiune a Alliance One International Inc. (denumită în continuare „Alliance One”) privind restituirea unei părți din amenda plătită, nici în raport cu acțiuni ulterioare în daune-interese formulate de terți.
În primul rând, recurenta susține că concluziile sus-menționate ar trebui anulate întrucât încalcă legile aplicabile, sunt întemeiate pe o denaturare a situației de fapt și, în orice caz, prezintă o motivare insuficientă și contradictorie.
În al doilea rând, recurenta susține hotărârea atacată ar trebui anulată întrucât lipsește Mindo de dreptul său de acces la o instanță (și în consecință de dreptul său la un control jurisdicțional complet) sau, în cazul în care hotărârea atacată ar fi interpretată în sensul că Mindo și Alliance One ar fi trebuit să introducă o cerere comună în primă instanță, întrucât încalcă dreptul la apărare al acestora.
Full & Egal Universal Law Academy