10.3.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 73/20
Recurs introdus la 27 decembrie 2011 de Alliance One International, Inc., fostă Dimon, Inc., împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 12 octombrie 2011 în cauza T-41/05, Alliance One International, Inc., fostă Dimon Inc.,/Comisia Europeană
(Cauza C-679/11)
2012/C 73/36
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Alliance One International, Inc (fostă Dimon, Inc.) (reprezentanți: M Odriozola, A Vide, avocați)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Tribunalului:
—
anularea Hotărârii Tribunalului din 12 octombrie 2011 în cauza T-41/05 întrucât respinge motivele de drept întemeiate pe eroarea vădită de apreciere în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (1), pe nemotivarea suficientă și pe încălcarea principiului egalității de tratament atunci când a reținut răspunderea în solidar a Alliance One International, Inc., fostă Dimon, Inc.;
—
anularea Deciziei din 20 octombrie 2004 a Comisiei adoptată în cazul COMP/C 38.238/B.2 — Tabac Brut Spania, în partea în care se referă la recurentă și reducerea amenzii aplicate acesteia în consecință,
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
1.
Alliance One International, Inc., fostă Dimon, Inc. (denumită în continuare „recurenta”) solicită Curții: (i) anularea Hotărârii Tribunalului din 12 octombrie 2011 în cauza T-41/05 întrucât consideră Alliance One International, Inc. (denumită în continuare „AOI”), fostă Dimon, Inc. (denumită în continuare „Dimon”), răspunzătoare în solidar pentru încălcarea săvârșită de Agroexpansión; (ii) anularea Deciziei din 20 octombrie 2004 a Comisiei în cazul COMP/C 38.238/B.2 — Tabac Brut Spania, în partea în care se referă la recurentă și reducerea amenzii aplicate acesteia în consecință; (iii) obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
2.
În primul rând, recurenta susține că Comisia și Tribunalul au aplicat în mod eronat articolul 101 alineatul (1) TFUE și articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, considerând că AOI este răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită de Agroexpansión. Recurenta susține că Tribunalul a încălcat dreptul său la apărare și articolul 296 TFUE explicând în hotărâre (și prin urmare ex post facto) motivarea cu privire la standardul de probă aplicat în decizia Comisiei. În consecință, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a definit metoda de stabilire a răspunderii, în special adoptând o metodă cu dublă bază care a contribuit la a opera o discriminare între societăți în funcție de soliditatea dosarului lor în cadrul căii de atac, dar altfel nu a putut stabili o normă. În plus, Tribunalul nu a putut să nu știe că Comisia nu și-a motivat teza în decizie cu privire la lipsa unei respingeri.
3.
În al doilea rând, hotărârea Tribunalului privează recurenta de drepturile sale rezultate din principiile generale ale dreptului comunitar, drepturi înscrise în CEDO și Carta drepturilor fundamentale, care fac parte în prezent din Tratatul de la Lisabona și au prin urmare obligativitatea juridică a dreptului primar.
4.
În al treilea rând, deși Tribunalul confirmă că recurenta nu poate fi considerată răspunzătoare pentru încălcarea din partea Agroexpansión în ceea ce privește perioada anterioară datei de 18 noiembrie 1997, totuși nu trage concluziile care se impun din eroarea Comisiei și permite discriminarea recurentei din acest punct de vedere. În primul rând, recurenta susține că cuantumul de plecare al amenzii ar fi trebuit majorat numai cu 30 %; în caz contrar, Dimon ar fi făcut obiectul unei discriminări în raport cu ceilalți destinatari ai deciziei. În al doilea rând, recurenta susține că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a ținut seama de cifra de afaceri a Dimon în 2003 pentru a justifica majorarea cuantumului de plecare al amenzii pe baza celui de al cincilea paragraf al punctului 1A din liniile directoare din 1998.
5.
În sfârșit, recurenta susține că în mod legitim se putea aștepta să beneficieze de o reducere a amenzii în temeiul celei de a treia liniuțe a punctului 3B din liniile directoare din 1998 pentru stabilirea cuantumului amenzilor. Tribunalul a săvârșit o eroare în această privință deoarece: (i) a considerat că circumstanța atenuantă nu era aplicabilă în această cauză având în vedere natura încălcării; și (ii) a admis argumentul Comisiei potrivit căruia recurenta beneficiase deja de circumstanța atenuantă.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167)
Full & Egal Universal Law Academy