Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 9 decembrie 2011 — Auditeur du travail/Yangwei
(Cauza C‑349/11)
„Articolul 104 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură — Directiva 97/81/CE — Obstacole administrative de natură să reducă posibilitățile de muncă cu fracțiune de normă — Publicitate și păstrare obligatorie a contractelor și a programelor de lucru”
Politica socială — Acord‑cadru CES, UCIPE și CEIP cu privire la munca pe fracțiune de normă — Directiva 97/81— Reglementare națională care impune păstrarea și publicitatea contractelor și a programelor de lucru ale lucrătorilor cu fracțiune de normă — Admisibilitate — Condiții — Apreciere de către instanța națională [Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4 și clauza 5 alineatul (1)] (a se vedea punctele 22-30, 32, 33, 38 și 39 și dispozitivul)
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare – Tribunal de première instance de Liège — Interpretarea Directivei 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES (JO 1998, L 14, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 35) — Admisibilitatea unei reglementări naționale care impune întocmirea de către angajator a unor documente care să consemneze derogările de la programul de lucru, precum și păstrarea și publicitatea contractelor și a programelor de muncă cu fracțiune de normă — Obstacole administrative de natură să limiteze posibilitățile de muncă cu fracțiune de normă
Dispozitivul
Clauza 4 din Acordul‑cadru privind munca pe fracțiune de normă anexat la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care impune angajatorilor obligații de păstrare și de publicitate a contractelor și a programelor lucrătorilor cu fracțiune de normă dacă se dovedește că această reglementare nu conduce la tratarea acestora din urmă mai puțin favorabil decât lucrătorii cu normă întreagă care se află într‑o situație comparabilă sau, dacă o astfel de diferență de tratament există, dacă se dovedește că aceasta este justificată de motive obiective și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor astfel urmărite. Este de competența instanței de trimitere să efectueze verificările de fapt și de drept necesare, în special în raport cu dreptul național aplicabil, pentru a aprecia dacă aceasta este situația în cauza cu care este sesizată.
În ipoteza în care instanța de trimitere va ajunge la concluzia că reglementarea națională în cauză în acțiunea principală este incompatibilă cu clauza 4 din Acordul‑cadru privind munca pe fracțiune de normă anexat la Directiva 97/81, clauza 5 alineatul (1) din acesta va trebui interpretată în sensul că se opune de asemenea unei astfel de reglementări.
Full & Egal Universal Law Academy