Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 12 iulie 2012 —
Government of Gibraltar/Comisia
(Cauza C-407/11 P)
„Recurs — Directiva 92/43/CEE — Conservarea habitatelor naturale — Lista siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneeană — Includere în listă a sitului «Estrecho Oriental» propus de Regatul Spaniei, care ar include o zonă de ape teritoriale britanice ale Gibraltarului și o zonă de mare liberă — Acțiune în anulare — Cerere de anulare în parte — Disociabilitate — Dreptul la apărare”
1. Recurs — Motive — Motive vădit inadmisibile sau vădit nefondate — Respingere oricând, prin ordonanță motivată, fără procedură orală (Regulamentul de procedură al Curții, art. 119) (a se vedea punctul 19)
2. Acțiune în anulare — Obiect — Anulare în parte — Condiție — Posibilitate de a disocia dispozițiile contestate — Dispoziții ale unei decizii a Comisiei prin care se extinde suprafața unui sit de importanță comunitară — Anulare care determină o modificare a esenței deciziei — Inadmisibilitate (art. 230 CE; Directiva 92/43 a Consiliului; Decizia 2009/95 a Comisiei) (a se vedea punctele 29, 35 și 42)
3. Procedură — Obligațiile Tribunalului de a iniția procedura orală înainte de a se pronunța cu privire la o excepție de inadmisibilitate, precum și de a da părților posibilitatea să prezinte observații scrise cu privire la răspunsurile referitoare la problema inadmisibilității — Inexistență [Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 113 și art. 114 alin. (3) și (4)] (a se vedea punctul 45)
Obiectul
Recurs introdus împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șaptea) din 24 mai 2011, Government of Gibraltar/Comisia (T-176/09), prin care Tribunalul a declarat inadmisibilă o acțiune având ca obiect anularea în parte a Deciziei 2009/95/CE a Comisiei din 12 decembrie 2008 de adoptare, în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului, a unei a doua liste actualizate a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneeană [notificată cu numărul C(2008) 8049], în măsura în care adaugă pe listă un sit numit „Estrecho Oriental” (ES6120032), propus de Spania, care ar include o zonă de ape teritoriale britanice ale Gibraltarului și o zonă de mare liberă
Dispozitivul
1)
Respinge recursul.
2)
Obligă Government of Gibraltar la plata cheltuielilor de judecată.
3)
Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy