22.9.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 287/40
Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera întâi) din 10 iulie 2012 — AV/Comisia
(Cauza F-4/11) (1)
(Funcție publică - Agent temporar - Recrutare - Rezervă medicală - Aplicare retroactivă a rezervei medicale - Avizul comisiei pentru invaliditate)
2012/C 287/72
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: AV (Cadrezzate, Italia) (reprezentanți: A. Coolen, J.-N. Louis și É. Marchal, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și D. Martin, agenți)
Obiectul
Cerere de anulare a deciziilor de aplicare în cazul reclamantului a rezervei medicale prevăzute la articolul 32 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene și de refuz al prestației de invaliditate.
Dispozitivul
1.
Anulează Decizia din 12 aprilie 2010 prin care Comisia Europeană a aplicat în cazul lui AV rezerva medicală prevăzută la articolul 32 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.
2.
Anulează Decizia din 16 aprilie 2010 a Comisiei Europene în măsura în care prin aceasta i s-a refuzat lui AV prestația de invaliditate.
3.
Obligă Comisia Europeană la plata propriilor cheltuieli de judecată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către AV.
(1) JO C 179, 18.6.11, p. 21.
Full & Egal Universal Law Academy