9.7.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 204/30
Acțiune introdusă la 4 mai 2011 — ZZ/Ombudsmanul European
(Cauza F-54/11)
2011/C 204/55
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: ZZ (reprezentanți: L. Levi și A. Blot, avocați)
Pârât: Ombudsmanul European
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziei de a aplica, în ceea ce privește reclamantul, sancțiunea eliberării din funcție fără pierderea drepturilor de pensie. În consecință, în principal, o cerere de reintegrare a reclamantului în postul său și, în subsidiar, o cerere de acordare a unei sume corespunzătoare remunerației pe care ar fi primit-o între data la care a devenit efectivă eliberarea din funcție și cea la care reclamantul va împlini vârsta de pensionare. În orice caz, reclamantul solicită acordarea unei sume în temeiul prejudiciului moral suferit
Concluziile reclamantului
—
Anularea deciziei disciplinare a Ombudsmanului European din 20 iulie 2010 de a aplica, în ceea ce privește reclamantul, sancțiunea eliberării din funcție fără pierderea drepturilor de pensie;
—
în măsura în care este necesar, anularea deciziei adoptate la 18 ianuarie 2011 prin care a fost respinsă în mod expres reclamația;
În măsura în care este necesar:
—
în principal, constatarea faptului că anularea deciziei de eliberare din funcție are ca efect reintegrarea reclamantului, cu titlu retroactiv de la data la care și-a produs efectele decizia de eliberare din funcție, în postul său de administrator cu gradul A5 treapta 2, precum și plata drepturilor bănești care i se cuvin pentru ansamblul acestei perioade, la care se adaugă dobânzi de întârziere calculate la rata stabilită de Banca Centrală Europeană, majorată cu două puncte;
—
în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unei sume corespunzătoare remunerației pe care ar fi primit-o reclamantul între data la care a devenit efectivă eliberarea sa din funcție în luna august 2010 și data la care acesta va atinge vârsta pensionării, în iulie 2040, și regularizării corespunzătoare a drepturilor de pensie ale reclamantului;
—
în orice caz, obligarea pârâtului la plata sumei de 65 000 de euro pentru prejudiciul moral suferit de reclamant;
—
obligarea Ombudsmanului European la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy