5.3.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 72/29
Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2011 — Rheinischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia
(Cauza T-27/11)
2011/C 72/47
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Rheinischer Sparkassen- und Giroverband (Düsseldorf, Germania) (reprezentanți: A. Rosenfeld și I. Liebach, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile reclamantei
—
Anularea în parte a Deciziei Comisiei din 21 decembrie 2010 C(2010) 9525 final, ajutor de stat, MC 8/2009 și C-43/2009 — Germania — WestLB, în măsura în care prin aceasta se refuză prelungirea, solicitată prin cererea depusă de Germania la 28 octombrie 2010, a termenului pentru vânzarea și încetarea noilor operațiuni ale societății Westdeutsche Immobilienbank AG după data de 15 februarie 2011;
—
în subsidiar, anularea în parte a Deciziei Comisiei din 21 decembrie 2010 C(2010) 9525 final, ajutor de stat, MC 8/2009 și C-43/2009 — Germania — WestLB, în măsura în care prin aceasta Comisia a decis implicit că Germania a depus numai o singură cerere de prelungire pentru vânzarea și încetarea noilor operațiuni ale societății Westdeutsche Immobilienbank AG până la data de 15 februarie 2011 și, prin urmare, că nu trebuie să decidă asupra unei prelungiri după această dată;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea cererii, reclamanta invocă 5 motive.
1. Primul motiv: încălcarea obligației de motivare în conformitate cu articolul 296 al doilea paragraf TFUE
Reclamanta susține în această privință că nu au fost expuse de Comisie motivele regrupării într-o singură cerere a celor două cereri de prelungire adresate de Germania.
În plus, Comisia nu ar fi expus motivele pentru care nu ar fi îndeplinite condițiile unei prelungiri a termenului în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Decizia Comisiei C(2009) 3900 final corectată din 12 mai 2009 cu privire la ajutorul de stat pe care Germania intenționează să îl acorde în vederea restructurării WestLB AG (C-43/2008 [N 390/2008]) (denumită în continuare „Decizia din 12 mai 2009”)
2. Al doilea motiv: abuz de putere și erori de apreciere
Reclamanta susține în această privință că decizia discreționară a Comisiei cu privire la acordarea unei prelungiri a termenului se întemeiază pe stabilirea greșită a situației de fapt. În opinia reclamantei, decizia atacată pornește în mod eronat de la premisa că s-a solicitat o prelungire a termenului numai până la data de 15 februarie 2011 și/sau constată implicit că nu mai este necesar să se adopte o decizie asupra unei cereri de prelungire mai extinsă a termenului.
În continuare, reclamanta susține că, deși condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Decizia din 12 mai 2009 erau îndeplinite, Comisia nu a utilizat posibilitatea prelungirii termenului prevăzută în mod expres de acesta. În schimb, Comisia a invocat un drept de prelungire nescris sui generis care nu are niciun temei legal și ale cărui condiții detaliate sunt extrem de neclare.
3. Al treilea motiv: încălcarea principiului proporționalității
Reclamanta susține în această privință, printre altele, că decizia Comisiei privind încetarea noilor operațiuni ale societății Westdeutsche Immobilienbank AG după data de 15 februarie 2011 este disproporționată în raport cu dezavantajele rezultate din aceasta.
4. Al patrulea motiv: încălcarea principiului egalității de tratament
În această privință se arată că, în alte cazuri legate de criza financiară, în care instituții financiare au obținut ajutoare în cuantum net superior, Comisia a acordat termene mult mai lungi pentru vânzarea participațiilor și a societăților de finanțare imobiliară.
5. Al cincilea motiv: încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a principiului bunei administrări
În cadrul celui de al cincilea motiv, potrivit reclamantei, Comisia nu are dreptul de a interpreta și de a decide cu privire la cererile unui stat membru în contradicție cu conținutul expres, precum și cu sensul și obiectivul acestora.
Full & Egal Universal Law Academy