9.4.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 113/15
Acțiune introdusă la 25 ianuarie 2011 — Kastenholz/OAPI — qwatchme (Cadrane de ceas)
(Cauza T-68/11)
2011/C 113/30
Limba în care a fost formulată acțiunea: germana
Părțile
Reclamant: Erich Kastenholz (Troisdorf, Germania) (reprezentant: L. Acker, Rechtsanwalt)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: qwatchme A/S (Vejle East, Danemarca)
Concluziile reclamantului
—
Anularea Deciziei Camerei a treia de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 2 noiembrie 2010 pronunțate în cauza R 1086/2009-3,
—
trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea examinării protecției prin dreptul de autor invocate de reclamant, care nu a fost analizat în mod întemeiat de divizia de anulare,
—
obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Desenul sau modelul industrial comunitar înregistrat care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: desenul sau modelul industrial nr. 602636-0003 reprezentând un cadran de ceas.
Titularul mărcii comunitare: qwatchme A/S
Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamantul
Motivele invocate în susținerea cererii de declarare a nulității: încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (b), coroborat cu articolul 4, precum și a articolului 25 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 (1) din cauza lipsei noutății și a atingerii aduse dreptului de autor asupra operei aparținând lui Paul Heimbach.
Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității.
Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.
Motivele invocate: încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (b), coroborat cu articolele 5 și 6 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002, întrucât camera de recurs nu a făcut în mod corect distincție între caracteristicile privind „noutatea” și „caracterul individual”, precum și încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002, întrucât nici camera de recurs, nici divizia de anulare a OAPI nu ar fi examinat în mod întemeiat dacă modelul sau desenul industrial ar fi constituit o utilizare neautorizată a unei opere care, potrivit dreptului german, este protejată prin dreptul de autor.
(1) Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70).
Full & Egal Universal Law Academy