29.10.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 319/24
Acțiune introdusă la 6 septembrie 2011 — Oster Weinkellerei/OAPI — Viñedos Emiliana (Igama)
(Cauza T-474/11)
2011/C 319/51
Limba în care a fost formulată acțiunea: germana
Părțile
Reclamantă: Andreas Oster Weinkellerei KG (Cochem, Germania) (reprezentant: Rechtsanwalt N. Schindler)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Viñedos Emiliana, SA (Santiago, Chile)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
Anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 22 iunie 2011 în cauza R 637/2010-2;
—
obligarea OAPI la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă;
—
în subsidiar, suspendarea cauzei până la pronunțarea unei decizii definitive în procedura în anulare 5716C aflată pe rolul OAPI.
Motivele și principalele argumente
Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta
Marca comunitară vizată: marca verbală „Igama” pentru produse din clasa 33
Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: Viñedos Emiliana, SA
Marca sau semnul invocat: marca verbală „GAMMA” pentru produse din clasa 33
Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția
Decizia camerei de recurs: respinge recursul
Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (1), în condițiile în care nu există niciun risc de confuzie între mărcile în litigiu
(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1).
Full & Egal Universal Law Academy