3.12.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 355/24
Acțiune introdusă la 4 octombrie 2011 — Maxima Grupė/OAPI — Bodegas Maximo (MAXIMA PREMIUM)
(Cauza T-523/11)
2011/C 355/44
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Maxima Grupė, UAB (Vilnius, Lituania) (reprezentanți: R. Žabolienė și E. Saukalas, avocați)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Bodegas Maximo, SL (Oyón, Spania)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
Anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 2 august 2011 în cauza R 1584/2010-4; și
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta.
Marca comunitară vizată: marca verbală „MAXIMA PREMIUM” pentru produse din clasele 3, 5, 16, 29, 30, 31, 32 și 33 — cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 6981443.
Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.
Marca sau semnul invocat: marca comunitară verbală „MAXIMO” înregistrată sub nr. 6642284, pentru produse din clasa 33.
Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția pentru toate produsele în cauză.
Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.
Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul Consiliului nr. 207/2009, întrucât camera de recurs a considerat că exista un risc de confuzie fără să țină seama de toate aspectele relevante ale prezentei cauze, inclusiv caracterul distinctiv scăzut al „MAXIMO/MAXIMA”, similitudinea semnelor și faptul că publicul relevant este extrem de atent și bine informat.
Full & Egal Universal Law Academy