4.2.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 32/30
Acțiune introdusă la 22 noiembrie 2011 — Pêra-Grave Sociedade Agrícola, Unipessoal, Lda/OAPI — Fundação De Almeida (QTA S. JOSÉ DE PERAMANCA)
(Cauza T-602/11)
2012/C 32/63
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Pêra-Grave Sociedade Agrícola, Unipessoal, Lda (Évora, Portugalia) (reprezentant: J. de Oliveira Vaz Miranda Sousa, avocat)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Fundação Eugénio De Almeida (Évora, Portugalia)
Concluziile
—
anularea deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) din 19 septembrie 2011 adoptată în cauza R 1797/2010-2, astfel încât opoziția formulată împotriva cererii de înregistrare a mărcii va fi respinsă în întregime și în consecință înregistrarea mărcii solicitate va fi admisă în întregime, și
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în prezenta procedură, precum și suportarea de către pârât a propriilor cheltuieli de judecată.
Motivele și principalele argumente
Solicitantul mărcii comunitare: Pêra-Grave Sociedade Agrícola, Unipessoal, Lda
Marca comunitară vizată: marca figurativă „QTA S. JOSÉ DE PERAMANCA” pentru produse din clasa 33 — cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 7291669
Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs
Marca sau semnul invocat: înregistrarea nr. 283684 a mărcii figurative portugheze „VINHO PÊRAMANCA TINTO” pentru produse din clasa 33, înregistrarea nr. 308864 a mărcii figurative portugheze „VINHO PÊRAMANCA BRANCO” pentru produse din clasa 33, înregistrarea nr. 405797 a mărcii figurative portugheze „PÊRAMANCA” pentru produse din clasa 33
Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția
Decizia camerei de recurs: admite opoziția și calea de atac, anulează decizia contestată și respinge cererea de înregistrare a mărcii comunitare pentru toate produsele contestate.
Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât camera de recurs: (i) a săvârșit o eroare de drept atunci când a minimalizat ponderea de ansamblu a numeroaselor diferențe vizuale, fonetice și conceptuale dintre semne și atunci când a exagerat, astfel încât a supraestimat-o, impresia de ansamblu a singurului element pe care îl au în comun, elementele verbale „PERA” și „MANCA” și (ii) a aplicat în mod eronat principiile și orientarea evidențiate de Tribunal în cauza T-332/05 „TERRANUS/TERRA” prezentată instanței, și a considerat în mod greșit că gradul de similitudine globală dintre semne era suficient pentru a determina un risc de confuzie.
Full & Egal Universal Law Academy