Ordonanța președintelui Tribunalului din 19 mai 2011 –Dagher/Consiliul și Italia
(Cauza T‑218/11 R)
„Măsuri provizorii – Cerere de măsuri provizorii – Necompetență vădită – Inadmisibilitate”
1. Măsuri provizorii – Condiții de admisibilitate – Cerere de măsuri provizorii îndreptată împotriva unui stat membru care însoțește o acțiune principală formulată împotriva Consiliului – Inadmisibilitate [art. 278 TFUE și art. 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (1)] (a se vedea punctele 4 și 5)
2. Măsuri provizorii – Cerere legată de o acțiune îndreptată împotriva unui stat membru – Necompetență vădită a Tribunalului – Inadmisibilitate (art. 256 TFUE, 263 TFUE, 278 TFUE și 279 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 51) (a se vedea punctul 5)
3. Măsuri provizorii – Competența judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii – Emiterea unor somații în privința terților [art. 256 TFUE, 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (1)] (a se vedea punctul 7)
Obiectul
În primul rând, cerere prin care se solicită ca Consiliul și autoritățile italiene să fie obligate să elibereze o viză reclamantului, în al doilea rând, cerere de suspendare a executării Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 85/2011 al Consiliului din 31 ianuarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 560/2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Côte d’Ivoire (JO L 28, p. 32) și a Deciziei 2011/71/PESC a Consiliului din 31 ianuarie 2011 de modificare a Deciziei 2010/656/PESC de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d’Ivoire (JO L 28, p. 60) și, în al treilea rând, cerere de reparare a prejudiciului pe care reclamantul pretinde că l‑a suferit
Dispozitivul
1)
Respinge ca inadmisibilă cererea de măsuri provizorii în măsura în care este formulată împotriva Republicii Italiene.
2)
Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy