Ordonanța Tribunalului (Camera întâi) din 14 iunie 2012 —
Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia
(Cauza T-546/11)
„Acțiune în anulare — Al șaselea program-cadru pentru acțiuni de cercetare, de dezvoltare tehnologică și de demonstrare — Scrisoare de confirmare a concluziilor unui raport de audit financiar și de informare cu privire la modul de desfășurare în continuare a procedurii — Acte indisociabile de contract — Inadmisibilitate”
1. Procedură jurisdicțională — Temeiul juridic al unei acțiuni — Alegere aparținând reclamantului, iar nu instanței Uniunii (a se vedea punctul 30)
2. Acțiune în anulare — Acțiune care privește în realitate un litigiu de natură contractuală — Acțiune care privește o scrisoare a unei instituții, indisociabilă de raporturile contractuale dintre aceasta și reclamant — Necompetența instanței Uniunii — Inadmisibilitate (art. 263 TFUE) (a se vedea punctele 32-34 și 50)
3. Acțiune în anulare — Acțiune care privește în realitate un litigiu de natură contractuală — Recalificarea acțiunii — Condiții — Reclamant care nu a solicitat în mod expres recalificarea — Acțiune care nu se sprijină pe niciun motiv întemeiat pe încălcarea normelor care guvernează raporturile contractuale — Excluderea recalificării (art. 263 TFUE și 272 TFUE) (a se vedea punctele 58 și 59)
Obiectul
Cerere de anulare a pretinsei decizii cuprinse în scrisoarea Comisiei din 2 august 2011 de confirmare a concluziilor raportului de audit financiar referitor la extrasul costurilor declarate de Technion ‐ Israel Institute of Technology, în ceea ce privește patru contracte încheiate în cadrul celui de Al șaselea program-cadru al Comunității Europene pentru acțiuni de cercetare, de dezvoltare tehnologică și de demonstrare, care contribuie la crearea Spațiului European de Cercetare și la inovare (2002-2006), și de informare a Technion cu privire la modul de desfășurare în continuare a procedurii
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2)
Obligă Technion ‐ Israel Institute of Technology și Technion Research & Development Foundation Ltd la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy