23.11.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 344/19
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 19 septembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social no 1 de Lleida — Spania) — Betriu Montull, Marc/Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS)
(Cauza C-5/12) (1)
(Politica socială - Directiva 92/85/CEE - Protecția securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează - Articolul 8 - Concediu de maternitate - Directiva 76/207/CEE - Egalitate de tratament între lucrătorii de sex masculin și lucrătorii de sex feminin - Articolul 2 alineatele (1) și (3) - Dreptul la un concediu acordat mamelor salariate în urma nașterii unui copil - Utilizare posibilă de către mama salariată sau de către tatăl salariat - Mamă care desfășoară o activitate independentă și care nu este afiliată la un sistem public de asigurări sociale - Excluderea dreptului la concediu în ceea ce privește tatăl salariat - Tată biologic și tată adoptiv - Principiul egalității de tratament)
2013/C 344/31
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado de lo Social no 1 de Lleida
Părțile din procedura principală
Reclamant: Betriu Montull, Marc
Pârât: Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS)
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Juzgado de lo Social de Lleida — Interpretarea Directivei 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă (JO L 39, p. 40, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 164) și a Directivei 96/34 a Consiliului din 3 iunie 1996 încheiată de UNICE, CEEP și CES (JO L 145, p. 4, Ediție specială, 05/vol. 3, p. 160) — Legislație națională care prevede dreptul la un concediu în vederea alăptării în favoarea mamei șase săptămâni după naștere — Dreptul la un concediu al tatălui salariat — Condiții — Legislație națională care prevede dreptul în favoarea taților adoptivi, iar nu în favoarea taților biologici, de a-și suspenda contractul de muncă păstrându-și în același timp postul iar salariul fiind plătit de asigurările sociale — Încălcarea principiului egalității de tratament
Dispozitivul
Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [A zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] și Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei măsuri naționale, precum cea în discuție în cauza principală, care prevede că tatăl unui copil, care are statutul de lucrător salariat, poate, cu acordul mamei, care de asemenea are statutul de lucrător salariat, să beneficieze de un concediu de maternitate pentru perioada ulterioară celor șase săptămâni de concediu obligatoriu al mamei după naștere, cu excepția cazurilor în care există un pericol pentru sănătatea acesteia, în timp ce tatăl unui copil care are statutul de lucrător salariat nu poate beneficia de un astfel de concediu dacă mama copilului său nu are statutul de lucrător salariat și nu este afiliată la un sistem public de asigurări sociale.
(1) JO C 98, 31.3.2012.
Full & Egal Universal Law Academy