15.6.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 171/8
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 25 aprilie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel București — România) — Asociația ACCEPT/Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
(Cauza C-81/12) (1)
(Politica socială - Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - Directiva 2000/78/CE - Articolul 2 alineatul (2) litera (a), articolul 10 alineatul (1) și articolul 17 - Interzicerea discriminării pe motive de orientare sexuală - Noțiunea „fapte care permit prezumția existenței unei discriminări” - Adaptarea sarcinii probei - Sancțiuni efective, proporționale și disuasive - Persoană care se prezintă și care este percepută de opinia publică drept conducătorul unui club de fotbal profesionist - Declarații publice de excludere a recrutării unui fotbalist prezentat ca fiind homosexual)
2013/C 171/14
Limba de procedură: româna
Instanța de trimitere
Curtea de Apel București
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Asociația ACCEPT
Pârât: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Curtea de Apel București — Interpretarea articolului 2 alineatul (2) litera (a), a articolului 10 alineatul (1) și a articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) — Criterii discriminatorii de recrutare a personalului unui club de fotbal, legate de orientarea sexuală — Aplicabilitatea directivei în cazul unor declarații de presă discriminatorii, în absența unei proceduri efective de recrutare — Fapte care permit să se prezume existența unei discriminări directe sau indirecte — Sarcina probei — Regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor — Admisibilitatea unei legislații naționale care se opune aplicării unei sancțiuni contravenționale după expirarea unui termen de prescripție de șase luni — Obligația de aplicare a unei sancțiuni efective, proporționale și disuasive
Dispozitivul
1.
Articolul 2 alineatul (2) și articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie să fie interpretate în sensul că faptele de natura celor aflate la originea litigiului principal pot fi calificate drept „fapte care permit prezumția existenței unei discriminări” în ceea ce privește un club de fotbal profesionist în cazul în care declarațiile vizate sunt făcute de o persoană care se prezintă și este percepută în media și în societate ca fiind principalul conducător al acestui club, fără să aibă totuși în mod necesar capacitatea juridică de a angaja clubul sau de a-l reprezenta în materie de recrutare.
2.
Articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie să fie interpretat în sensul că, în ipoteza în care faptele de natura celor aflate la originea litigiului principal ar fi calificate drept „fapte care permit prezumția existenței unei discriminări” pe motive de orientare sexuală săvârșite cu ocazia recrutării jucătorilor de către un club de fotbal profesionist, sarcina probei, astfel cum este concepută la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78, nu conduce la impunerea unei probe care este imposibil să fie prezentată fără a se aduce atingere dreptului la respectarea vieții private.
3.
Articolul 17 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, în sensul acestei directive, nu este posibil să se aplice decât un avertisment, precum cel în discuție în litigiul principal, atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripție de șase luni de la data săvârșirii faptei dacă, în temeiul aceleiași reglementări, o asemenea discriminare nu este sancționată în condiții de fond și de procedură care conferă sancțiunii un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. Instanța de trimitere are sarcina să aprecieze dacă aceasta este situația reglementării în discuție în litigiul principal și, dacă este cazul, să interpreteze dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității directivei menționate pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta.
(1) JO C 126, 28.4.2012.
Full & Egal Universal Law Academy