22.2.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 52/10
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 19 decembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof — Germania) — Walter Endress/Allianz Lebensversicherungs AG
(Cauza C-209/12) (1)
(Trimitere preliminară - Directivele 90/619/CEE și 92/96/CEE - Asigurare directă de viață - Drept de renunțare - Lipsa unei informări cu privire la condițiile de exercitare a acestui drept - Expirarea dreptului de renunțare după un an de la plata celei dintâi prime - Conformitate cu Directivele 90/619/CEE și 92/96/CEE)
2014/C 52/15
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesgerichtshof
Părțile din procedura principală
Reclamant: Walter Endress
Pârâtă: Allianz Lebensversicherungs AG
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Bundesgerichtshof — Interpretarea articolului 15 alineatul (1) prima teză din Directiva 90/619/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă de viață, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea eficientă a libertății de a presta servicii și de modificare a Directivei 79/267/CEE (JO L 330, p. 50) coroborat cu articolul 31 alineatul (1) din Directiva 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă de viață și de modificare a Directivelor 79/267/CEE și 90/619/CEE (JO L 360, p. 1) — Anuități — Drept de retractare al deținătorului poliței de asigurare — Termen — Obligația de informare a deținătorului — Legislație națională care prevede că deținătorul poliței de asigurare pierde orice drept de retractare după un an de la plata primei prime, chiar dacă nu a fost informat corect cu privire la condițiile de exercitare a acestui drept.
Dispozitivul
Articolul 15 alineatul (1) din A doua directivă 90/619/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă de viață, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea eficientă a libertății de a presta servicii și de modificare a Directivei 79/267/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992, coroborat cu articolul 31 alineatul (1) din această ultimă directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care nu recunoaște deținătorului poliței de asigurare un drept de renunțare decât pentru o perioadă de cel mult un an de la plata celei dintâi prime de asigurare, chiar și în cazul în care acesta nu a fost informat despre dreptul său de renunțare.
(1) JO C 200, 7.7.2012.
Full & Egal Universal Law Academy