11.1.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 9/10
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 noiembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Inalta Curte de Casație și Justiție — România) — Corina-Hrisi Tulică/Agenția Națională de Administrare Fiscală — Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (C-249/12), Călin Ion Plavoșin/Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș — Serviciul Soluționare Contestații, Activitatea de Inspecție Fiscală — Serviciul de Inspecție Fiscală Timiș (C-250/12)
(Cauze conexate C-249/12 și C-250/12) (1)
(Fiscalitate - TVA - Directiva 2006/112/CE - Articolele 73 și 78 - Tranzacții imobiliare efectuate de persoane fizice - Calificarea acestor tranzacții drept operațiuni impozabile - Determinarea TVA ului datorat atunci când părțile nu au prevăzut nimic cu privire la acesta cu ocazia încheierii contractului - Existența sau inexistența unei posibilități a furnizorului de a recupera TVA ul de la dobânditor - Consecințe)
2014/C 9/14
Limba de procedură: româna
Instanța de trimitere
Inalta Curte de Casație și Justiție
Părțile din procedura principală
Reclamanți: Corina-Hrisi Tulică (C-249/12), Călin Ion Plavoșin (C-250/12)
Pârâtă: Agenția Națională de Administrare Fiscală — Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (C-249/12), Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș — Serviciul Soluționare Contestații, Activitatea de Inspecție Fiscală — Serviciul de Inspecție Fiscală Timiș (C-250/12)
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Înalta Curte de Casație și Justiție — Interpretarea articolelor 73 și 78 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7) — Baza de impozitare — Operațiuni imobiliare efectuate de persoane fizice, care nu sunt supuse TVA-ului — Recalificarea operațiunilor menționate, de către autoritățile naționale, ca operațiuni impozabile — Determinarea bazei de impozitare, în lipsa unei mențiuni privind TVA ul cu ocazia încheierii contractului — Deducerea cuantumului TVA-ului din prețul contractului sau adăugarea acestuia la prețul global plătit de cumpărător
Dispozitivul
Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolele 73 și 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată.
(1) JO C 243, 11.8.2012.
Full & Egal Universal Law Academy