22.2.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 52/12
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 12 decembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation — Franța) — Frédéric Hay/Crédit agricole mutuel de Charente-Maritime et des Deux-Sèvres
(Cauza C-267/12) (1)
(Directiva 2000/78/CE - Egalitate de tratament - Convenție colectivă prin care se rezervă un avantaj în materie de remunerare și de condiții de muncă salariaților care încheie o căsătorie - Excludere a partenerilor care încheie un pact civil de solidaritate - Discriminări bazate pe orientarea sexuală)
2014/C 52/18
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Cour de cassation
Părțile din procedura principală
Reclamant: Frédéric Hay
Pârât: Crédit agricole mutuel de Charente-Maritime et des Deux-Sèvres
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Cour de cassation (Franța) — Interpretarea articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) — Admisibilitatea unei convenții colective naționale prin care se rezervă un avantaj în materie de remunerare și de condiții de muncă salariaților care încheie o căsătorie și sunt excluși de la beneficiul acestui avantaj partenerii care încheie un pact civil de solidaritate — Discriminări bazate pe orientarea sexuală — Posibilitatea justificării discriminării indirecte printr-un obiectiv legitim, necesar și adecvat
Dispozitivul
Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții dintr-o convenție colectivă precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia un lucrător salariat care încheie un pact civil de solidaritate cu o persoană de același sex este exclus de la dreptul de a obține avantaje precum zile de concediu special și o primă salarială, acordate lucrătorilor salariați cu ocazia căsătoriei, atunci când reglementarea națională a statului membru în cauză nu permite persoanelor de același sex să se căsătorească, în măsura în care, ținând seama de obiectul și de condițiile de acordare ale acestor avantaje, el se găsește într-o situație comparabilă cu cea a unui lucrător care se căsătorește.
(1) JO C 250, 18.8.2012.
Full & Egal Universal Law Academy