22.2.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 52/18
Hotărârea Curții (Camera a opta) din 19 decembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Gerechtshof te 's-Hertogenbosch — Țările de Jos) — procedură inițiată de X
(Cauza C-437/12) (1)
(Impozite interne - Articolul 110 TFUE - Taxă de înmatriculare - Produse naționale similare - Neutralitatea taxei între autovehiculele de ocazie importate și vehiculele similare aflate deja pe piața națională)
2014/C 52/29
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Gerechtshof te 's-Hertogenbosch
Părțile din procedura principală
X
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Gerechtshof te 's-Hertogenbosch — Țările de Jos — Interpretarea articolului 110 TFUE — Impozite interne — Reglementare națională care impune o taxă de înmatriculare cu ocazia primei utilizări a unui vehicul în rețeaua rutieră națională — Cuantumul taxei depinde începând din anul 2010 de emisiile de CO2 — Vehicule puse în circulație în 2006 în străinătate și înmatriculate în 2010 pe teritoriul național
Dispozitivul
În vederea aplicării articolului 110 TFUE, produsele naționale similare, comparabile cu un vehicul de ocazie precum cel în discuție în litigiul principal, a cărui primă utilizare este anterioară datei de 1 februarie 2008 și care a fost importat și înmatriculat în Țările de Jos în anul 2010, sunt vehiculele care se află pe piața olandeză și care prezintă caracteristicile cele mai apropiate de cele ale vehiculului în cauză.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei taxe precum taxa pe autoturisme și pe motociclete („belasting personenautos en motorrijwielen”) în vigoare în anul 2010 dacă și în măsura în care cuantumul acestei taxe aplicate vehiculelor de ocazie importate cu ocazia înmatriculării lor în Țările de Jos depășește valoarea reziduală cea mai mică a acesteia încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate în același stat membru.
(1) JO C 399, 22.12.2012.
Full & Egal Universal Law Academy