14.4.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 109/7
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Ankenævnet for Uddannelsesstøtten (Danemarca) la 26 ianuarie 2012 — LN
(Cauza C-46/12)
2012/C 109/12
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Ankenævnet for Uddannelsesstøtten
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: LN
Întrebarea preliminară
Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2004/38/CE (1), coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din directiva menționată, trebuie interpretat în sensul că, atunci când un stat membru apreciază dacă o persoană trebuie considerată lucrător care beneficiază de ajutor pentru studii, acest stat (statul membru gazdă) poate lua în considerare faptul că persoana a intrat pe teritoriul său cu scopul principal de a urma studii și poate concluziona că nu este obligat să acorde persoanei respective ajutor pentru studii [a se vedea articolul 24 alineatul (2) din Directiva privind dreptul de ședere, menționat mai sus]?
(1) Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).
Full & Egal Universal Law Academy