21.4.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 118/11
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Østre Landsret (Danemarca) la 31 ianuarie 2012 — The Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs/Sunico ApS, M & B Holding ApS, Sunil Kumar Harwani
(Cauza C-49/12)
2012/C 118/17
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Østre Landsret
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: The Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs
Pârâți: Sunico ApS, M & B Holding ApS, Sunil Kumar Harwani
Întrebarea preliminară
Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (1) al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că intră în domeniul de aplicare al acestui regulament o acțiune în cadrul căreia autoritățile unui stat membru formulează o cerere de despăgubire împotriva unor întreprinderi și a unor persoane fizice cu reședința într-un alt stat membru, întemeiată pe o pretinsă asociere în vederea săvârșirii unei fraude — în sensul legislației naționale a primului stat membru — constând în participarea la neplata TVA-ului datorat primului stat membru?
(1) JO L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74.
Full & Egal Universal Law Academy