21.4.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 118/14
Acțiune introdusă la 7 februarie 2012 — Comisia Europeană/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-63/12)
2012/C 118/22
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall, J.-P. Keppenne și D. Martin, agenți)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
—
anularea Deciziei 2011/866/UE a Consiliului din 19 decembrie 2011 privind propunerea Comisiei pentru un regulament al Consiliului de ajustare, începând cu 1 iulie 2011, a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și a coeficienților corectori aferenți (1);
—
obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Comisia invocă două motive referitoare la anexa XI la Statutul funcționarilor.
Primul motiv privește refuzul Consiliului de a adopta ajustarea remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți, astfel cum a fost propusă de Comisie la 24 noiembrie 2011, încălcând metoda care reglementează această ajustare pentru o perioadă de opt ani care se termină la 31 decembrie 2012. În cadrul acestui motiv, Comisia invocă un argument principal, întemeiat pe abuzul de putere și pe încălcarea limitelor competenței Consiliului, precum și un argument subsidiar, întemeiat pe încălcarea condițiilor de aplicare a articolului 10 din anexa XI la Statutul funcționarilor. Argumentul principal privește faptul că, în realitate, Consiliul a aplicat el însuși articolul 10, însă cu încălcarea condițiilor instituționale impuse; Consiliul ar fi încălcat, astfel, pe de o parte, articolul 65 din Statut și, pe de altă parte, articolele 3 și 10 din anexa XI. Prin intermediul argumentului subsidiar, Comisia arată că, în orice caz, în anul 2011 nu erau îndeplinite condițiile de fond necesare pentru aplicarea articolului 10, astfel cum acest lucru rezulta de altfel din două rapoarte economice pe care Comisia le prezentase Consiliului la cererea acestuia. Comisia consideră, de asemenea, că Consiliul nu și-a motivat în mod corect decizia.
Al doilea motiv privește refuzul Consiliului de a ajusta coeficienții corectori aferenți în funcție de diferitele locuri de muncă sau de reședință ale persoanelor interesate. Potrivit primului argument al acestui motiv, refuzul respectiv încalcă articolul 64 din Statut, precum și articolele 1 și 3 din anexa XI la acesta. Prin intermediul celui de al doilea argument, Comisia arată că acest refuz este lipsit de orice motivare, încălcând articolul 296 alineatul (2) TFUE.
(1) JO L 341, p. 54.
Full & Egal Universal Law Academy