28.4.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 126/8
Recurs introdus la 23 februarie 2012 de Louis Vuitton Malletier împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 14 decembrie 2011 în cauza T-237/10: Louis Vuitton Malletier/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Friis Group International ApS
(Cauza C-97/12 P)
2012/C 126/16
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Louis Vuitton Malletier (reprezentanți: P. Roncaglia, G. Lazzeretti, M. Boletto, E. Gavuzzi, avocați)
Celelalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Friis Group International ApS
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
anularea hotărârii atacate, în măsura în care prin aceasta se respinge acțiunea formulată de recurentă împotriva deciziei contestate și anularea, prin urmare, a deciziei Camerei întâi de recurs, în măsura în care prin aceasta s-a declarat că înregistrarea comunitară a unei mărci nr. 3693116 (figurativă) nu este valabilă pentru „aparate și instrumente optice, inclusiv ochelari, ochelari de soare și tocuri pentru ochelari” din clasa 9, „casete pentru bijuterii din metale prețioase, din aliajele acestora sau placate” din clasa 14, și „saci de voiaj, truse de voiaj (marochinărie), geamantane și valize, huse pentru îmbrăcăminte pentru voiaj, truse de toaletă, rucsacuri, genți de umăr cu bandulieră, poșete, genți pentru documente, serviete (marochinărie), punguțe, portofele, portmonee, etuiuri pentru chei, port carduri” din clasa 18;
—
obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Louis Vuitton Malletier S. A. în cadrul prezentei proceduri;
—
obligarea Friis Group International ApS la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Louis Vuitton Malletier S. A. în cadrul prezentei proceduri.
Motivele și principalele argumente
Prin prezentul recurs se urmărește dovedirea faptului că Tribunalul a încălcat articolul 7 alineatul (l) litera (b) din Regulamentul privind marca comunitară (1) considerând că motivul absolut de refuz prevăzut la această dispoziție este aplicabil înregistrării mărcii comunitare nr. 3693116 (figurativă) (așa numita marcă „FERMOIR S”) cu privire la toate bunurile pe care aceasta le acoperă din clasele 9, 14 și 18, exceptând „bijuterii, inclusiv inele, portcheiuri decorative, catarame și cercei, butoni de manșetă, brățări, brelocuri, broșe, coliere, ace de cravată, seturi de bijuterii, medalioane; ceasuri și instrumente și aparate tip cronometru, inclusiv ceasuri de mână, carcase de ceas, ceasuri deșteptătoare; clești pentru nuci din metale prețioase, din aliajele acestora sau placate, sfeșnice din metale prețioase, din aliajele acestora sau placate” din clasa 14 și „piele și imitații de piele” și „umbrele” din clasa 18.
În primul rând, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare aplicând jurisprudența privind mărcile în formă tridimensională în prezenta cauză (cel puțin în ceea ce privește majoritatea bunurilor acoperite de marca contestată) și solicitând astfel ca un standard legal pentru caracterul distinctiv faptul că „FERMOIR S”„se deosebește în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului”, care este un prag mai înalt decât cel general (și anume „caracterul distinctiv minim”).
În fapt, din jurisprudență rezultă în mod clar că, pentru aplicarea pragului de „deosebire semnificativă”, creat inițial numai pentru mărcile în formă tridimensională, semnul relevant ar trebui să fie în mod neechivoc legat de bunurile respective, ceea ce înseamnă că un astfel de semn trebuie să constea în și să fie perceput de consumatori ca o reprezentare fidelă fie a întregului produs fie a uneia dintre părțile sale principale, care să poată fi imediat recunoscută ca atare.
În mod contrar, Tribunalul a considerat că orice semn care reprezintă forma unei părți a unui produs este supus principiilor stabilite în legătură cu mărcile în formă tridimensională, cu excepția situației în care este absolut imposibil de a vedea în mod conceptual un asemenea semn ca o parte a produselor pe care le desemnează. Ca un rezultat, în loc să întrebe dacă marca contestată poate fi percepută de public ca o parte esențială a bunurilor pe care le desemnează, Tribunalul s-a limitat să stabilească dacă această marcă ar putea fi teoretic utilizată ca un mecanism de închidere pentru bunuri din clasele 9, 14 și 18.
În al doilea rând, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a apreciat validitatea mărcii contestate în ceea ce privește acele bunuri pe care le-a considerat capabile de a include un mecanism de închidere, prin încălcarea regulilor privind sarcina probei și prin denaturarea sensului clar al probei.
În special, Tribunalul nu a acordat suficientă importanță prezumției de validitate acordate înregistrărilor de mărci comunitare impunând ca reclamantul să „furnizeze informații concrete și susținute care să demonstreze că marca în cauză are caracter distinctiv inerent”, transferând astfel de la Friis sarcina probei nevalabilității mărcii contestate.
Pentru toate motivele menționate anterior, recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate, în măsura în care a confirmat în parte Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 24 februarie 2010 în cauza R 1590/2008-1 prin care a fost declarată nevalabilitatea mărcii contestate pentru bunurile pe care le acoperă din clasele 9, 14 și 18.
(1) JO L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146.
Full & Egal Universal Law Academy