7.7.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 200/8
Acțiune introdusă la 16 mai 2012 — Comisia Europeană/Republica Polonă
(Cauza C-245/12)
2012/C 200/15
Limba de procedură: polona
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Hetsch, B. Simon și K. Herrmann, agenți)
Pârâtă: Republica Polonă
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin) (1) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 26 alineatul (1) din această directivă;
—
obligarea Republicii Polone, în conformitate cu articolul 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 93 492 EUR pe zi de întârziere, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, ca sancțiune pentru neîndeplinirea obligației de comunicare a măsurilor de transpunere a Directivei 2008/56/CE;
—
obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul pentru transpunerea Directivei 2008/56/CE a expirat la 15 iulie 2010.
(1) JO L 164, p. 19.
Full & Egal Universal Law Academy