29.9.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 295/21
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Krajský soud v Plzni (Republica Cehă) la 24 iulie 2012 — Ochranný svaz autorský pro práva k dílům hudebním, o. s. (OSA)/Léčebné lázně Mariánské Lázně, a.s.
(Cauza C-351/12)
2012/C 295/38
Limba de procedură: ceha
Instanța de trimitere
Krajský soud v Plzni
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Ochranný svaz autorský pro práva k dílům hudebním, o.s. (OSA)
Pârâtă: Léčebné lázně Mariánské Lázně, a.s.
Întrebările preliminare
1.
Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (1) trebuie interpretată în sensul că este contrară articolelor 3 și 5 din aceasta [articolul 5 alineatul (2) litera (e), articolul 5 alineatul (3) litera (b) și articolul 5 alineatul (5)] excepția care nu permite remunerarea autorilor pentru comunicarea operelor lor prin radiodifuzare televizată sau radio, prin intermediul unui aparat receptor de televiziune sau de radio, pacienților aflați în camerele unui centru balnear care este o întreprindere?
2.
Conținutul acestor dispoziții ale directivei privind utilizarea menționată mai sus a unei opere este suficient de necondiționat și de precis pentru ca societățile de gestionare colectivă a drepturilor de autor să le poată invoca în fața instanțelor naționale în cadrul unui litigiu între particulari, dacă statul nu a transpus în mod corect directiva în dreptul intern?
3.
Articolul 56 și următoarele, precum și articolul 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (și chiar articolul 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (2)) trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei reglementări naționale care rezervă gestionarea colectivă a drepturilor de autor pe teritoriul statului unei singure societăți de gestionare colectivă a drepturilor de autor (monopol) și, astfel, nu permite destinatarului serviciului să aleagă liber o societate de gestionare colectivă dintr-un alt stat al Uniunii Europene?
(1) JO L 167, p. 10, Ediție specială 17/vol. 1, p. 230.
(2) JO L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50.
Full & Egal Universal Law Academy