27.10.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 331/14
Recurs introdus la 28 august 2012 de către Transports Schiocchet — Excursions împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șaptea) din 18 iunie 2012 în cauza T-203/11, Schiocchet/Consiliul și Comisia
(Cauza C-397/12 P)
2012/C 331/22
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Transports Schiocchet — Excursions (reprezentant: E Deshoulières, avocat)
Celelalte părți în proces: Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
Anularea în totalitate a ordonanței de inadmisibilitate a Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2012 în cauza T-203/11;
—
Admiterea cererilor formulate de reclamantă în primă instanță, mai precis:
—
obligarea în solidar a Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei Europene la despăgubirea SARL Transports Schiocchet — Excursions pentru prejudiciul suferit de aceasta, în valoare de 8 372 483 de euro;
—
declararea faptului că sumei astfel acordate i se va aplica dobânda legală de la data notificării acțiunii prealabile în despăgubire către Comisia Europeană;
—
obligarea Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă, în temeiul articolului 69 din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție.
Motivele și principalele argumente
Recurenta formulează patru critici împotriva Ordonanței Tribunalului, prin care Tribunalul a respins ca vădit nefondată în drept o cerere de reparare a prejudiciului pretins a fi suferit.
În primul rând, recurenta reproșează Tribunalului faptul că s-a pronunțat cu privire la gravitatea faptei ilicite săvârșite de organele Uniunii deși simpla încălcare a unei norme superioare de către o instituție a Uniunii ar fi suficientă pentru a constitui o faptă ilicită a unei instituții și că Tribunalul, în cadrul examinării admisibilității cererii introductive, nu se poate pronunța decât cu privire la lipsa evidentă a culpei, iar nu privire la gravitatea culpei.
În al doilea rând, recurenta susține că Tribunalul nu a răspuns la ansamblul argumentelor. În mod special, Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că Regulamentul nr. 684/92 (1) nu a prevăzut nicio sancțiune împotriva statelor membre care nu respectă procedura de autorizare pe care o instituie.
În al treilea rând, recurenta atacă decizia Tribunalului prin care Tribunalul a considerat că dreptul recurentei la o cale de atac efectivă a fost respectat în cadrul regimului instituit prin Regulamentul nr. 684/92.
În ultimul rând, recurenta reproșează Tribunalului că nu a recunoscut în decizia sa răspunderea Comisiei, reținând inacțiunile ilicite ale acesteia. În opinia recurentei, Comisia nici nu ar fi redactat raportul de monitorizare prevăzut în Regulamentul nr. 684/92, nici nu ar fi ținut seama de situația operatorilor economici, încălcând articolul 94 TFUE.
(1) Regulamentul (CEE) nr. 684/92 al Consiliului din 16 martie 1992 privind normele comune pentru transportul internațional de călători cu autocarul și autobuzul (JO L 74, p. 1, Ediție specială 06/vol. 2, p. 34)
Full & Egal Universal Law Academy