27.10.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 331/16
Acțiune introdusă la 3 septembrie 2012 — Comisia Europeană/Republica Slovenia
(Cauza C-407/12)
2012/C 331/25
Limba de procedură: slovena
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Hetsch, L. Nicolae și M. Žebre)
Pârâtă: Republica Slovenia
Concluziile reclamantei
Comisia solicită Curții:
—
constatarea faptului că, prin neadoptarea tuturor actelor cu putere de lege și actelor administrative necesare pentru transpunerea Directivei 2009/140/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivelor 2002/21/CE (2) privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, 2002/19/CE (3) privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora și 2002/20/CE (4) privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, sau, în orice caz, prin necomunicarea către Comisie a adoptării în viitor a dispozițiilor menționate, Republica Slovenia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 din directiva amintită;
—
obligarea Republicii Slovenia, potrivit articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata, pentru neîndeplinirea obligației de a comunica toate măsurile de transpunere a Directivei 2009/140/CE citate mai sus, a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 6 531,84 euro pe zi de la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză;
—
obligarea Republicii Slovenia la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul pentru transpunerea directivei a expirat la 25 mai 2011.
(1) JO L 337, p. 11.
(2) JO L 108, p. 3, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195.
(3) JO L 108, p. 7, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 169.
(4) JO L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183.
Full & Egal Universal Law Academy