2.2.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 32/2
Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 24 octombrie 2012 — Österreichischer Gewerkschaftsbund/Verband Österreichischer Banken und Bankiers
(Cauza C-476/12)
2013/C 32/02
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Oberster Gerichtshof
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Österreichischer Gewerkschaftsbund
Pârâtă: Verband Österreichischer Banken und Bankiers
Întrebările preliminare
1.
Principiul pro rata temporis este aplicabil, în conformitate cu clauza 4 alineatul (2) din acordul-cadru cuprins în anexa la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă (1), alocației pentru creșterea copilului prevăzute într-o convenție colectivă (contract colectiv de muncă), care constă într-o prestație socială a angajatorului destinată să compenseze în parte cheltuielile suportate de părinți pentru întreținerea copilului pentru care se primește alocația, având în vedere natura acestei prestații?
2.
În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:
Clauza 4 alineatul (1) din acordul-cadru cuprins în anexa la Directiva 97/81/CE trebuie interpretată în sensul că o diferență de tratament aplicată lucrătorilor pe fracțiune de normă prin micșorarea proporțională cu timpul de lucru a dreptului la alocația pentru creșterea copilului — luând în considerare marja de apreciere considerabilă a partenerilor sociali în stabilirea unui anumit obiectiv de politică socială și economică și a măsurilor adecvate pentru atingerea acestuia — este justificată obiectiv dacă se consideră că interdicția reducerii proporționale
(a)
îngreunează sau face imposibilă munca pe fracțiune de normă sub formă de normă redusă de muncă pentru creșterea copilului și/sau activități salariate minore pe durata concediului pentru creșterea copilului și/sau
(b)
conduce la denaturarea concurenței ca urmare a cheltuielilor mai mari în sarcina angajatorilor cu un număr mai mare de lucrători pe fracțiune de normă, precum și la o diminuare a disponibilității angajatorilor de a angaja lucrători pe fracțiune de normă și/sau
(c)
conduce la un tratament mai favorabil aplicat lucrătorilor pe fracțiune de normă care au și alte raporturi de muncă pe fracțiune de normă și au de mai multe ori dreptul la o prestație reglementată în convenții colective, precum alocația pentru creșterea copilului și/sau
(d)
conduce la un tratament mai favorabil aplicat lucrătorilor pe fracțiune de normă întrucât aceștia au mai mult timp liber comparativ cu lucrătorii cu normă întreagă și astfel dispun de condiții mai bune de îngrijire a copiilor?
3.
În cazul unui răspuns negativ la întrebările 1) și 2):
Articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că într-un sistem de drept al muncii în care elemente esențiale ale standardelor minime de muncă sunt create în conformitate cu aprecierile concordante în materie de politică socială ale partenerilor sociali selecționați și calificați în mod special, în cazul în care numai o dispoziție particulară (care încalcă principiul dreptului Uniunii privind interdicția discriminării) dintr-o convenție colectivă (în speță reducerea proporțională a alocației pentru creșterea copilului în cazul muncii pe fracțiune de normă) este nulă (conform practicii naționale), este lovită de nulitate întreaga dispoziție prevăzută în convenția colectivă aferentă acestui domeniu de reglementare (în speță alocația pentru creșterea copilului)?
(1) Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă (JO L 14, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 35), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/23/CE (JO L 131, p. 10, Ediție specială 05/vol. 5, p. 46)
Full & Egal Universal Law Academy