2.3.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 63/11
Recurs introdus la 13 decembrie 2012 de Republica Italiană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) din 27 septembrie 2012 în cauza T-257/10, Italia/Comisia
(Cauza C-587/12 P)
2013/C 63/18
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri și P. Gentili, avvocati dello Stato)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii din 27 septembrie 2012, notificată la 3 octombrie 2012, pronunțată de Tribunal în cauza T-257/10, Republica Italiană/Comisia, având ca obiect acțiunea în anulare, în temeiul articolului 264 TFUE, a Deciziei Comisiei din 24 martie 2010, C(2010) 1711 final, privind ajutorul de stat nr. C 4/2003 (ex NN 102/2002), notificată prin scrisoarea SG Greffe (2010) D/4224 din 25 martie 2010, și anularea, în consecință, a acestei decizii;
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, Republica Italiană invocă patru motive.
În primul rând, statul menționat contestă încălcarea articolului 108 alineatele (2) și (3) TFUE și a articolelor 4, 6, 7, 10, 13 și 20 din Regulamentul (CE) nr. 659/99 (1). Potrivit recurentei, Tribunalul ar fi admis eronat că, în speță, Comisia putea adopta o nouă decizie fără a deschide o nouă procedură de investigare în contradictoriu cu Republica Italiană și cu celelalte părți interesate.
În al doilea rând, se invocă încălcarea articolului 296 alineatul (2) TFUE și a principiului autorității de lucru judecat. Tribunalul ar fi trebuit să anuleze noua decizie a Comisiei, în măsura în care aceasta reproduce aceeași analiză eronată care a stat deja la baza primei decizii.
În al treilea rând, recurenta invocă încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și a articolului 1 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 (2). Tribunalul a apreciat eronat că măsurile contestate nu fac parte dintre măsurile care, potrivit regulamentului menționat, nu constituie ajutoare de stat.
În al patrulea rând, hotărârea atacată ar încălca articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/99 și principiul proporționalității. Tribunalul ar fi omis eronat să constate că prin decizia Comisiei se dispune recuperarea unui avantaj de care întreprinderea nu a profitat în realitate.
(1) Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat ajutoarelor de minimis (JO L 379, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 96).
Full & Egal Universal Law Academy