2.3.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 63/12
Recurs introdus la 27 decembrie 2012 de Greinwald GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 10 octombrie 2012 în cauza T-333/11, Nicolas Wessang/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
(Cauza C-608/12 P)
2013/C 63/20
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Greinwald GmbH (reprezentant: C. Onken, avocat)
Celelalte părți din procedură: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Nicolas Wessang
Concluziile recurentei
Recurenta solicită:
I.
Anularea Hotărârii Tribunalului din 10 octombrie 2012 în cauza T-333/11, în măsura în care prin aceasta s-a admis acțiunea;
II.
modificarea Hotărârii Tribunalului din 10 octombrie 2012 în cauza T-333/11, astfel încât să se respingă în totalitate acțiunea;
III.
Obligarea reclamantului în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În opinia recurentei, hotărârea atacată încalcă ratio legis a art. 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul privind marca comunitară (1), întrucât se întemeiază pe prezumția că riscul de confuzie crește ca urmare a similitudinii conceptuale a noțiunilor „foods” și „snacks”. Potrivit articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul privind marca comunitară, semnele lipsite de caracter distinctiv și semnele descriptive nu pot determina și nici accentua riscul de confuzie.
De aici rezultă că riscul de confuzie implică o posibilă atingere adusă funcției mărcii de indicație a originii. Cu toate acestea, se poate vorbi despre o astfel de funcție numai în ceea ce privește semnele și elementele semnelor care au caracter distinctiv. În cazul în care un element al semnului nu are funcția de a indica originea, nu se poate aduce atingere acestei funcții prin utilizarea unui element similar în cadrul unei mărci ulterioare.
Principiul că elementele lipsite de caracter distinctiv ale unui semn nu pot genera niciun risc de confuzie se reflectă, în definitiv, în jurisprudența Curții, potrivit căreia, în general, publicul nu va considera că un element descriptiv care face parte dintr-o marcă complexă constituie elementul distinctiv sau dominant al unei mărci complexe.
(1) JO 2009, L 78, p. 1.
Full & Egal Universal Law Academy