14.4.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 109/24
Acțiune introdusă la 9 februarie 2012 — ClientEarth/Consiliul
(Cauza T-62/12)
2012/C 109/51
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: ClientEarth (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: O. Brouwer și P. van den Berg, avocați)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei pârâtului de respingere a cererii de acces (integral) la documentul nr. 6865/09, care cuprinde un aviz al Serviciului juridic al pârâtului privind legalitatea unui proiect de amendamente la propunerea Comisiei de reformare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 (1), în conformitate cu regulamentul menționat, și
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât pârâtul nu a dovedit în ce mod divulgarea documentului în cauză ar aduce atingere protecției avizelor juridice.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât pârâtul nu a demonstrat în ce mod divulgarea documentului în cauză ar aduce atingere în mod grav procesului decizional al Consiliului.
3.
Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea atât a articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță, cât și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât pârâtul nu a luat în considerare interesul public superior care justifica divulgarea documentului în cauză.
4.
Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 și a principiului proporționalității, întrucât Consiliul nu a analizat în mod corespunzător posibilitatea de acordare a unui acces mai larg la documentul în cauză.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3 p. 76).
Full & Egal Universal Law Academy