9.6.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 165/32
Acțiune introdusă la 10 aprilie 2012 — Alstom și alții/Comisia
(Cauza T-164/12)
2012/C 165/54
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamante: Alstom (Levallois Perret, Franța), Alstom Holdings (Levallois Perret), Alstom Grid SAS (Paris, Franța) și Alstom Grid AG (Oberentfelden, Elveția) (reprezentanți: J. Derenne, avocat, N. Heaton, P. Chaplin și M. Farley, solicitors)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantele solicită Tribunalului:
—
Anularea Deciziei Comisiei din 26 ianuarie 2012 cuprinsă în scrisorile nr. D/2012/006840 și nr. D/2012/006863 de a transmite High Court of England and Wales anumite documente pe care reclamantele (sau predecesorii acestora) le-au furnizat Comisiei în cursul anchetei pe care aceasta a desfășurat-o în cazul COMP/F/38.899 — Gas Insulated Switchgear (JO 2008 C 5, p. 7) și
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive.
1.
Primul motiv, prin care se invocă faptul că transmiterea documentelor în cauză către High Court of England and Wales:
—
ar constitui o eroare în aprecierea faptelor și ar antrena divulgarea de informații relevante în vederea obținerii clemenței cuprinse în aceste documente, divulgare care, prin încălcarea articolului 4 alineatul (3) TUE, ar aduce atingere intereselor Uniuni Europene și ar afecta funcționarea acesteia, în special prin periclitarea eficacității globale a programului de clemență instituit de Comisie și care are o importanță decisivă pentru misiunea de punere în aplicare a articolului 101 TFUE care îi revine;
—
ar încălca principiul general al dreptului de a fi ascultat și în special punctul (27) din Comunicarea privind cooperarea (1) deoarece Comisia nu a solicitat acordul societăților în cauză pentru a divulga informațiile relevante în vederea obținerii clemenței cuprinse în aceste documente;
—
încălcarea obligației Comisiei de a furniza motive potrivit articolului 296 TFUE, întrucât aceasta a respins implicit pretențiile reclamantelor potrivit cărora anumite părți din documentele în cauză cuprind informații relevante în vederea obținerii clemenței, fără să furnizeze vreo motivare.
2.
Al doilea motiv, prin care se invocă anularea deciziei în temeiul următoarelor argumente:
—
transmiterea informațiilor confidențiale cuprinse în documentele în cauză către High Court of England and Wales pentru utilizarea lor în procedurile desfășurate în Anglia nu se poate justifica în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE întrucât divulgarea acestor informații ar descuraja întreprinderile să coopereze în viitor cu Comisia în anchetele sale și, prin urmare, ar aduce atingere capacității Comisiei de a pune în aplicare dreptul concurenței;
—
transmiterea de informații confidențiale cuprinse în documentele în cauză către High Court of England and Wales în ipoteza în care respectiva instanță a informat în mod expres Comisia că intenționează să dezvăluie aceste informații terților care sunt membri ai unui cerc de confidențialitate încalcă punctul (25) din Comunicarea privind cooperarea;
—
protecția garantată de cercul de confidențialitate în prezenta cauză nu atinge limitele impuse de articolul 339 TFUE și de punctul (25) din Comunicarea privind cooperarea. În consecință, dezvăluirea informațiilor confidențiale cuprinse în documentele în cauză către High Court of England and Wales ar presupune o încălcare a obligațiilor pe care Comisia le are în temeiul acestor dispoziții.
3.
Al treilea motiv, potrivit căruia decizia de a transmite asemenea documente către High Court of England and Wales încalcă principiul proporționalității deoarece nu era nici adecvată nici necesară transmiterea de către Comisie a versiunilor confidențiale a acestor documente împreună cu anexele lor către instanța supremă engleză, întrucât anexele nu sunt relevante pentru aspectele esențiale pe care instanța supremă engleză trebuie să le examineze, iar în hotărârea pe care a pronunțat-o în cauza T-121/07, Tribunalul a omis toate referirile la conținutul acestor documente.
(1) Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanțele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea articolelor 81 și 82 din Tratatul CE (2004/C 101/04) (JO 2004 C 101, p. 54, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 122).
Full & Egal Universal Law Academy